Revenire la echipa de handbal

CS DinamoStiri Dinamo

Scris de:

Stafful managerial el echipei campioane la handbal, alături de antrenorul Xavier Pascual, difinitivează lotul în vederea noului sezon competițional.

Astfel, lista jucătorilor nou veniți a fost completată cu un nou handbalist de valoare. În fapt, e vorba despre o revenire. Brazilianul Raul Nantes Campos (31 de ani) se întoarce în Șoseaua Ștefan cel Mare după un an petrecut la CSM București, unde a fost de departe numărul 1, când a și fost declarat cel mai valoros jucător din Liga Zimbrilor. Inter stânga, dar putând evolua oriunde la linia de 9 metri,

Raul a jucat la Dinamo în sezonul 2019-2020, cu 28 de goluri marcate în Liga Campionilor. Răul este component al naționalei Braziliei, cu care a participat la Mondialul din 2019.

Dincolo de abilitățile sale handbalistice, Raul Nantes este un veritabil om de echipă, un coleg de excepție și un caracter model.

 

Amical astăzi pentru Dinamo

Dinamo a mai programat astăzi un meci amical în cantonamentul din Turcia

La plecarea în catonamentul din Turcia, Dusan Uhrin a anunțat faptul că își mai dorește încă un meci amical pe lângă cel programat cu Galatasaray. Primul amical al verii se va dispută chiar astăzi, după cum a anunțat clubul prin intermediul paginii oficiale de facebook:

,,Lotul dinamoviștilor a ajuns luni după-amiază în Turcia, la Bolu, pentru stagiul de pregătire programat până în 28 iunie. Echipa pregătită de Dušan Uhrin s-a instalat la “Bolu Koru Hotels” și a început primele antrenamente în Turcia.

Staff-ul tehnic al echipei noastre a stabilit încă un joc de pregătire în acest cantonament, pe lângă meciul amical cu Galatasaray, adversari fiind turcii de la Ankara Keçiörengücü, locul 7 la finalul sezonului trecut în liga secundă.
Partida Dinamo București vs Ankara Keçiörengücü se va disputa în această după-amiază, la ora 16:00, pe terenul central al bazei de pregătire de la “Bolu Koru Hotels”.

loading...

Lasă un răspuns