Dinamo seamana cu un pacient care a suferit o trauma profunda. Respiram dar o facem greu si momentan, doar cu ajutorul aparatelor. Am trecut un hop, mai avem doua si apoi ne putem gandi sa respiram si sa ne miscam natural.
Imi era teama de meciul de ieri, teama de rezultat, de joc, de atmosfera pe care o simteam incordata. Cautam resurse de entuziasm si speram ca undeva sa existe zeul fotbalului, zeu care sa isi intoarca privirea catre noi.
Dinamo incepe crispat. Sa fie sistem nou, sa fie teama ce paralizeaza picioarele si mintea, sa fie presiunea insuportabila a punctelor. Ne batem cu ei, luptam, dar nu reusim mai nimic pe plan fotbalistic. Romera se impiedica precum un copil ce nu stie a merge si inimile noastre ingheata, am simtit glontul pe langa ureche, dar zeul fotbal este cu noi, scapam , respiram. Nu jucam fotbal, ne batem. este tot ceea ce putem face in prima repriza, cineva acolo sus a obosit sa intervina direct si a hotarat sa il faca pe Penedo invincibil, cand cedeaza apararea ne salveaza portarul. Egal la pauza, fara goluri, e greu, dar mai avem sperante.
Repriza secunda imi arata ca pacientul poate misca, ratam mult, dar macar ajungem acolo. Sergiu ajunge tarziu, Palic da prost in minge, iar timpul se scurgea enervant de repede. Gooollll Sergiu, cainele nostru gaseste o executie magistrala si pulsul ne revine cumva la normal. Zeul fotbalului zambeste – hai, acum va ajut, suferiti prea mult si sunteti prea uniti sa va pedepsesc. Penedo face totul, e pe sus, pe jos, e mare cat poarta si de departe este numarul unu.
Victorie, mare, grea. muncita -Ne mai trebuiesc doua.
O plecaciune in fata celor prezenti la meci. Au uitat ca sunt pretentiosi, cei mai pretentiosi, au cantat au strigat, au suferit si s-au bucurat la fiecare atingere de balon. Au fost 90 de minute, una cu cei din iarba.
Respect Cainilor!
HAI DINAMO!
Patru locuri de play-off, cinci echipe: Meci de totul sau nimic cu CSU
