AcasăEditorialRespect din partea adversarilor: „Dinamo e o forță”

Respect din partea adversarilor: „Dinamo e o forță”

Dinamo și Slobozia se întâlnesc mâine în meci direct în ultimul meci al rundei cu numărul 8 din liga secundă.

Un meci în care Dinamo pornește teoretic cu a doua șansă, ținând cont de locurile ocupate în momentul de față. Mai mult decât atât, Dinamo și Slobozia s-au întâlnit în vară într-un meci amical disputat la Slobozia, în care Dinamo a fost umilită cu scorul de 5-0. Ekollo a deschis scorul atunci cu un șut superb de la 25 de metri, în poarta lui Esanu, titular atunci la Dinamo.

Camerunezul de 24 de ani încă n-a punctat în actuala ediție, dar speră să dea lovitura mâine seară.

„Respect Dinamo, este o echipă de mare tradiție, planul nostru este să jucăm mai mult decât bine pentru a învinge. Liga 2 este mai echilibrată decât anul trecut, când erau 2-3-4 echipe net superioare și restul.

În acest sezon, oricine poate învinge pe oricine, cel puțin așa va fi în sezonul regulat. Cheia succesului la Unirea Slobozia este că are o familie, în interior. Toată lumea muncește pentru a fi bine grupului. Cu banii nu sunt probleme, sunt la zi, avem ce trebuie. Dacă s-a promis ceva, se întâmplă în realitate.

Duelul cu Dinamo este foarte echilibrat, nu are o favorită. I-am văzut pe «câini» în meciul de Cupa României, 1-0 la Târgu Jiu, Dinamo chiar joacă foarte, foarte bine. Nu-i luăm de sus pe «câini», sunt imprevizibili. Echipa lor a crescut mult, e o forță, va trebuie să fim mai mult decât atenți”, a spus Ekollo pentru Gazeta Sporturilor.

,,Eu nu mă uit la obiectiv, promovarea, ci iau fiecare meci în parte. Vreau chiar locul 1 dacă se poate, de ce nu? Am motivație să înving și în fiecare amical. Planul meu este să joc cât mai curând posibil în Liga 1, de aceea muncesc extra”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare