Replay

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

În tricouri verzi, DINAMO!

În toată nebunia suporterului dinamovist, pe străzi, la birou, pe stadion, cuvântul de ordine a fost ieri DINAMO.

Începeam ziua cu emoții precum ale unui absolvent ce așteaptă cuminte într-un colț să își audă numele strigat de directorul liceului sau rectorul universității. Ca un învățăcel, ce abia știe să își lege șireturile la încălțăminte, cu un ghiozdan parcă prea mare pentru cât poate duce pe umeri pregătit să pașească pentru prima dată în bancă și să își primească dropsul și abecedarul ce avea să îi devină manual în viață.

Pentru că trăim în era tehnologiei și fiecare are acces la informații mult mai rapid decât altădată, unde întorceam privirea la birou, unde aruncam un click parcă așteptăm doar să îmi scrie mare pe ecran: “S-a făcut ora! Dă-i drumul spre stadion”.

A fost pentru prima dată când am plecat spre stadion mândru și convins că mă voi întoarce la fel de împlinit. Indiferent de ceea ce se va întâmpla în dreptunghiul verde parcă prea ars de atâtea griji și gânduri pe care Doar Dinamo București te mai face să le trăiești.

Pe pod la Basarab de pe un motor răsare mândru și țantoș un tricou roșu. “Asta merge la meci, Îl are pe Răută pe spate”. În jurul stadionului, pe străzi, forfotă mare.

“Colegul de breaslă” din dreapta îmi zice cu o voce gâtuită: “Stai că-i roșu!!!!… Nu mai am răbdare, ce vrei! Da-mi o țigare că acum ajungem.”

Sentimentul e unic.

Băiatul cu eșarfa roș-albă scurge ultima picătura de “combustibil” și merge ușor spre peluză. Bun hameiul. Am auzit că face bine și la ten! Așa umblă vorba prin târgul de pe centură.

Alții din spate se apropie și să strâng spre locul de unde se simt în al nouălea cer când își lasă glasul meci de meci pe câte un colț de gard sau de scaun. Băiețîi din PCH se ocupă în fundal de prinderea steagului de gard “Peluza Cătălin Hîldan”.

Îmi ocup locul la “cetățeni”, îmi pregătesc cu minuțiozitate 5 lei pentru un pahar de apă cu întuneric și dau drumul la fălci. Pe fundal: “Gabi, nu respira. Băi te rog eu nu sufla”!

Fie vorba între noi, după declarațiile de aseară, Gabi duhnește și în poze. Dar să-i dăm cezarului ce e al cezarului. Să nu își mai întoarcă inima către noi ăștia care am strâns din dinți să ținem Dinamo în viața. Că și-așa nu mai existăm.

Ușor, ușor intră în stadion și cei care au stat zeci de minute bune la coadă pentru testul rapid. Freamătul tribunelor se întețește la prezentarea echipei. Vorba lui Nicu: O seară ce va intra în istorie. Prima dată după zeci de ani când echipa noastră are în componentă doar jucători români. Și mulți dintre ei juni de la echipa a două a clubului cu atât de mult potențial.

Le stau alături cei care până la urmă dau tonul, vocea și spiritul lui Dinamo la acest moment: Sorescu, Anton, Răută.

Răi, cu atitudine și încărcați de strigătul încurajator al suporterilor la fiecare atingere de balon, băieții noștri au jucat aseară fotbal cu inima. Picioarele au rămas la locul lor, chiar dacă prin minutul 70 lipsa unei pregătiri specifice începuse să își pună amprenta. Despre meci, îi las pe alții să povestească.

Unul din jurnaliștii pe care îi apreciez și îi citesc întotdeauna cu plăcere spunea așa:

“După o bătălie cel mai ușor e să uiți. După mai multe e esențial să nu uiți!”

Adrenalina minutelor de final m-a făcut să îmi pierd și vocea. Doar pentru câteva ore. De azi reintră totul în normal.

Un normal în care trebuie să înțelegem că fără noi, Dinamo nu va exista! Oriunde ne-am afla.

Am încheiat seara de meci fericit pentru victorie, fericit pentru tinerii din lot, fericit că l-am cunoscut pe A.! Cântase atât de mult în peluza încât i s-a făcut rău. Dar și-a revenit repede. Pentru că e un luptător și a avut de la cine învăța! Bravo C!

Să auzim de bine.

Să auzim de Doar Dinamo București!

loading...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?