Scurta vacanță se apropie de final, atât pentru echipă, cât și pentru noi, la Radio Dinamo1948.
După câteva zile fără emisiuni, vineri dimineață, pe 3 ianuarie, vom relua seria emisiunilor Radio Dinamo1948, începând cu Matinalul de la ora 09:00, LIVE atât pe canalul nostru de YouTube, cât și pe pagina de Facebook Radio Dinamo1948. Seara, vă dăm întâlnire la Sinteza Zilei, de la ora 19:00.
A doua zi, sâmbătă, nu vom avea Matinal, deoarece începe și pentru noi cantonamentul de iarnă, în Antalya. Plecarea va fi la prima oră, iar la amiază vom fi prezenți la prima ședință de pregătire a echipei din Turcia. După ce vom afla și programul echipei, vom anunța orele emisiunilor. Vom avea cu siguranță două emisiuni în fiecare zi, una dimineața și una seara, dar vom comunica de la fața locului orele exacte.
Așa cum știți deja, vom veni cu imagini foto/video de la antrenamente, interviuri, dar și alte surprize de la fața locului. Începem anul 11 de Radio Dinamo1948 cu un nou cantonament alături de Dinamo.
Vă mulțumim că sunteți alături de noi!
Abia aștept să ne reauzim la Matinalul Radio Dinamo1948.