La începutul acestui sezon, FRF a impus ca echipele din Liga 1 să folosească un jucător sub 21 de ani, deși multe echipe s-au împotrivit.
Laurențiu Brănescu, potarul lui Dinamo, a vorbit despre această regulă și vine cu o propunere nouă. Dinamovistul cere ca echipele din Liga 1 să aibă pe teren și cel puțin un jucător sub 23 de ani, pe lângă cel sub 21 de ani.
Astfel, potrivit portarului, jucătorii sub 21 de ani care au fost folosiți în acest sezon vor avea continuitate și după ce nu vor mai fi eligibil pentru naționala Under21.
„Eu cred că trebuie modificată regulă. În sezonul viitor, ar trebui ca echipele să folosească un jucător sub 21 și unul sub 23 de ani. Dacă nu o schimbi, nu are niciun sens regula. Dacă jucătorii sub 21 de ani care au jucat în acest sezon nu vor juca și în sezonul viitor, e o problemă„, a spus Brănescu la TV Dolce Sport.