AcasăStiri DinamoRegim de cantonament

Regim de cantonament

Dinamo este în plină pregătire pentru dubla de la baraj, care trebuie să mențină echipa noastră în primul eșalon.

În momentul în care a venit la Dinamo, Dusan Uhrin a remarcat faptul că din punct de vedere fizic, stăm destul de rău și acest lucru era îngrijorător pentru antrenorul dinamovist. A fost criticat atunci de fostul antrenor Flavius Stoican pentru declarație, însă Uhrin încearcă să repare situația pe ultima sută de metri.

Odată cu înfrângerea de la Mioveni, Dinamo a pierdut și matematic orice șansă de a evita locul de baraj, astfel încât Uhrin și jucătorii se pot concentra doar pe dubla de la baraj, care se va disputa la finalul lunii mai.

Antrenorul lui Dinamo, Dusan Uhrin Jr., încearcă să îi aducă pe jucători la nivelul maxim chiar la meciurile de baraj și le-a pregătit un regim spartan „alb-roșiilor”.  După victoria cu Gaz Metan Mediaș, jucătorii lui Dusan Uhrin Jr. au primit două zile libere de Paște, în Sâmbăta Mare și în ziua de Paște, conform Fanatik.

Conform Fanatik, luni, 25 aprilie, chiar a doua zi de Paște, Dinamo a revenit la Săftica, unde a intrat în regim de cantonament, cu două antrenamente pe zi.

„Câinii” iau masa de prânz la baza de pregătire, au o perioadă de odihnă, după care după-amiază urmează un nou antrenament, cu mare accent pus pe condiția fizică.

„Dinamo a avut timp să se pregătească și cred că strategia lui Dusan Uhrin este corectă. Am văzut și jucătorii că sunt obosiți. Înseamnă că s-au încărcat fizic. Cred că obiectivul e ca jucătorii să fie foarte pregătiți din punct de vedere fizic la ora barajului.

Calitatea jucătorilor e peste locul din clasament, dar acolo e clar că au fost probleme de antrenorat, la toate nivelurile. Jucători nepregătiți, accidentări multe… Dar se pare că asta este cheia. La ora barajului echipa să fie foarte pregătită din punct de vedere fizic și să poată să alerge mai mult decât adversarii”, a explicat Florin Prunea.

 „Noi facem antrenamente mai grele în momentul de față, ne pregaăim pentru baraj. E rușinos să câștigi doar cu 1-0 în fața Mediașului”/ „Antrenamentele, pe care le-am făcut, au fost pe măsură, au fost mai dure. S-a văzut puțină oboseală în jocul nostru”, au declarat Gradinaru si Matei dupa victoria cu Medias.

Fostul preparator fizic explică de ce stăm atât de rău fizic! De ce este Flavius vinovat

„Cu privire la situația actuală a jucătorilor accidentați de la Dinamo, țin să clarific aceste aspecte în calitate de fost preparator al FC Dinamo și să expun cu adevărat ce s-a întâmplat.

Cu câteva zile înainte de începerea campionatului a fost numit antrenor principal Dario Bonetti. Concomitent cu venirea lui am fost contactat și ofertat de către club prin președintele Iuliu Mureșan. Deși știam că urmă să ajung la un club cu anumite probleme la momentul acela, mi-am asumat decizia și am considerat-o ca pe o provocare. Mi-am dorit să ajut acest club atât de mare, care este Dinamo, aflat într-o situație delicată”

„Condiția fizică a jucătorilor, la startul campionatului, era mult sub standardele și nivelul Ligii 1, pe fondul lipsei de antrenamente, a unui lot neexperimentat, dar mai ales de faptul că la echipă au sosit jucători juniori de la U19 care nu evoluasera niciodată în primul eșalon.

Din păcate carențele condiției fizice și lipsa de experiență a tinerilor jucători și-au spus cuvântul ulterior, iar pentru Dinamo a urmat o perioada cu multe rezultate negative. După opt etape, Dario Bonetti a fost dat afară, iar apoi a fost instalat antrenor Mircea Rednic.

Tot atunci, președintele clubului Iuliu Mureșan m-a anunțat că a hotărât să îmi rezilieze contratul pe motiv că antrenorul a hotărât să aducă un alt preparator fizic cu care a mai colaborat.  

Am considerat acest lucru nedrept și am refuzat rezilierea. Apoi mi s-a comunicat să nu mă mai prezint la antrenamente deși eram sub contract. Am refuzat și acest lucru, ajungând la decizia comună de a mă ocupa de antrenamentul jucătorilor care nu prind lotul, în afara programului echipei.

„Revenind la situația actuală a jucătorilor care au suferit multe accidentări în ultima perioadă, consider că o mare greșeală pe care a făcut-o conducerea clubului este că în timpul mandatului lui Flavius Stoican, în componența staff-ului, nu a existat niciun preparator fizic. Un lucru anormal pentru un club din prima ligă, mai ales unul de talia lui Dinamo.

S-a ratat, astfel, o bună ocazie în care s-ar mai fi putut dezvolta nivelul de pregătire fizică a jucătorilor pentru a două parte a campionatului. Acest lucru se face în pauza de iarnă.

După reluarea campionatului, echipa a înregistrat o serie de rezultate negative, timp în care s-a putut observa o lipsă acută a pregătirii fizice. Mai mult decât atât, a urmat și un șir lung de accidentări care a redus considerabil validitatea lotului. A venit apoi demisia lui Flavius Stoican, iar conducerea a decis aducerea lui Dusan Uhrin.

Am decis, în urma primelor antrenamente făcute pe fondul situației accidentărilor multiple, să prezint conducerii o strategie în ceea ce privește pregătirea fizică. Nu am ajuns, însă, la un numitor comun, iar această situație a dus la hotărârea mea de a demisiona. Îmi doresc enorm ca echipa să-și atingă obiectivul de a rămâne în prima liga, la fel cum își doresc toți cei care iubesc Dinamo” Cristian Sandu, fostul preparator fizic al lui Dinamo.

Mesaj dur: ,,După ce că nu joacă fotbal, mai sunt și tari în gură”

Giani Kiriță nu i-a menajat pe actualii fotbaliști, însă a recunoscut că nu avea mari pretenții de la meciul cu Gaz Metan, fiind conștient de potențialul limitat al „câinilor roșii”.

Nu mă așteptam la altceva de la acest meci cu Gaz Metan Mediaș. Jucătorii actuali au o presiune foarte mare pe umerii lor. Daca într-un an de zile nu au reușit să scoată echipa la suprafață, atunci îmi e frică pentru Dinamo la baraj.

Cu orice echipă ajunge la baraj, credeți-mă că va fi foarte greu pentru Dinamo. Acele echipe din Liga 2 vin cu un moral foarte bun, iar jucătorii lui Dinamo nu știu dacă pot face față presiunii.

Ei săracii, după ce că nu joacă fotbal, mai sunt și tari în gură. Nu au respect față de nicio legendă a lui Dinamo. Nu au educație, nu sunt fotbaliști. Nu se respectă pe ei înșiși, darămite să-i respecte pe suporteri”, a declarat Giani Kiriță la Pro Arena.

”Am ratat multe ocazii și jocul a fost destul de încet. Trebuie să lucrăm în continuare, am simțit că va fi greu cu Mediaș. Au luptat, au avut ambiție, dar trebuie să mai muncim, nu este de ajuns ce am arătat în această seară.

Vom avea două zile libere, după aceea ne vom antrena din nou la intensitate maximă. Sunt în această situație pentru că am venit la Dinamo, e important pentru mine să păstrez echipa în prima ligă. Acesta este obiectivul meu!”, a spus Dusan Uhrin.

După ce Dinamo a câștigat partida la limită cu Gaz Metan, Cătălin Carp este de părere că echipa sa mai putea înscrie, însă adversarul a știut cum să se apere în acest meci.

Noi ni l-am făcut greu (n.r meciul). Am avut o mulțime de ocazii. Am luat cele trei puncte. Eu zic că cine se uită la TV zic ca am caștigat cu 1-0.

Terenul a fost greu, adversarul a fost dornic de afirmare. Nu e așa ușor. Nu avem ce face. Mister ne-a spus că avem o lună până la baraj și să dăm 100%”, a declarat Cătălin Carp, la finalul meciului cu Gaz Metan.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare