Rednic, mesaj pentru jucători: „E timpul să plece!”

Stiri Dinamo

Scris de:

Mircea Rednic a fost extrem de supărat la finalul partidei, a vorbit despre lipsa de valoare în cazul jucătorilor și despre atitudinea care lasă de dorit.

„Fotbalul se joacă pe goluri. Am făcut o repriză foarte bună. Am avut 7 cornere în prima repriză, băteam de la un corner la altul. Ei au avut un corner, au înscris. A fost o greșeală de marcaj la golul lor. Am dominat, dar nu e suficient. Trebuie să avem 20 de ocazii ca să putem marca…”

„E lipsă de calitate în fața porții. Ai situații și nu poți să o bagi în poartă. Echipa joacă, ajunge în față. În repriza a doua ne-a fost foarte greu, n-am jucători care să-mi elimine om din joc. Au venit centrări, dar Deian a scăpat de vreo două ori, a dat în fața porții, dar n-a fost nimeni acolo”.

,,Nu vreau să dau vina pe nimeni, dar poate asta e ceea ce pot ei să joace. Am schimbat, le-am dat posibilitatea tuturor să joace. Le-am spus să fie pozitivi, unul e mai deștept decât altul. Nu, toți suntem de vină! Trebuie să înțeleagă că dacă nu formează o echipă, o să fie greu”.

Întrebat cât mai rezistă, Rednic a declarat că jucătorii vor fi cei care vor pleca:

„N-am venit ca să cedez rapid. Nu plec! Jucătorii să înțeleagă că au plecat antrenori, acum e rândul lor să plece! De doi ani sunt aceleași rezultate. Antrenorii ce să facă, să aducă mingea în fața porții? Păi, o aducem! Ratăm singuri cu portarul”.

loading...

Lasă un răspuns