Mircea Rednic a comentat evolutia tricolorilor de aseara si a explica ce i-a lipsit nationalei
„M-a deranjat atitudinea jucătorilor. De ce la meciul cu Franţa au jucat cu ambiţie, cu agresivitate, au fost compacţi şi în atac şi în apărare, iar cu Albania nu au jucat la fel? Albanezii nu au calitate, în timp ce noi avem, chiar şi în echipa asta de la Euro. Dar nu avem atitudine. Nu aşa te prezinţi la un meci decisiv.
Când e meci decsivi să joci tot cu doi mijlocaşi defensivi… Tehnic, albanezii nu sunt peste noi, i-am văzut. Pe albanezi îi puteam bate fără probleme dacă aveam aceeaşi agresivitate, aceeaşi ambiţie.
Nu poţi să spui despre Sânmărtean că nu poate juca un meci întreg. Trebuia să-l bagi de la început, mai ales că era un meci decisiv, şi îl lăsai cât putea. Trebuia să rişte, nu să stea pe apărare şi să aştepte greşeala adversarului. Dar e mai uşor să pregăteşti echipa defensiv. E mai greu şi altceva„, a spus Rednic, la emisiunea „Fotbal Club”.
„A mai fost şi lipsa de omogenitate. Schimbi unul sau doi jucători, dacă sunt accidentaţi sau din raţiuni tactice, dar nu aşa. Nu am văzut trasee, automatisme, ajungem la poartă întâmplător, de multe ori cu pase lungi.
În plus, unii jucători sunt puşi pe poziţii care nu le convin. Am tot văzut asta cu schimbarea medicului. Suntem de râs! Ce legătură are medicul? El l-a băgat pe Săpunaru fundaş dreapta, pe Măţel fundaş stânga? Stancu nu e jucător de bandă. Ori îl bagi vârf, ori al doilea atacant. Mulţi jucători nu au fost pe posturile lor de bază„, a precizat Rednic.
După eşecul lamentabil de la Euro, şansele ca Anghel Iordănescu să-şi păstreze postul sunt, practic, minime. Printre posibilii înlocuitori ai „Generalului” se numără şi Mircea Rednic.
„E timpul să apară şi un dinamovit la echipa naţională, să vedem ce poate să facă. Nu vorbesc despre mine, mai sunt şi alţii. Orice antrenor român şi-ar dori să pregătească echipa naţională. Chiar şi această naţională, pentru că dacă e să faci o analiză la meciul cu Franţa, nu stăm aşa rău„, a comentat „Puriul”.