Mircea Rednic are parte de cea mai grea misiune în al 5-lea mandat ca antrenor al echipei.
Însă Rednic este văzut drept varianta cea mai bună de salvare a clubului. Cunoscutul jurnalist, Marius Mitran, a făcut o comparație frumoasă între Mircea Rednic și Mircea Lucescu:
„100% o salvează Rednic pe Dinamo! Pentru că a mai salvat-o, pentru că este un antrenor care știe ce înseamnă performanța și mai mult decât atât este la locul lui, este în casa lui. E la el acasă, simte, contează foarte mult.
Lumea a întrebat de ce Mircea Lucescu stă de 15 ani în Ucraina. E casa lui, a învățat-o, i-a învățat cotloanele, sensul, mersul lucrurilor și atunci face performanță. Nu știu dacă e al doilea sau al treilea ca antrenor în Champions League cu meciuri… Al doilea, după Ferguson, nu? Eh, nu înseamnă că lumea zice «Domne, dar a antrenat în Ucraina». Păi, a antrenat în Ucraina, bătându-se cu Barcelona și Bayern de 20 de ani. E casa lui, contează foarte mult.
Rednic e în casa lui, de aia cred”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.
Când își poate pune Rednic amprenta asupra jocului
„Din punct de vedere sportiv, situația este la fel de periculoasă, sunt într-o poziție de retrogradare. Prin experiența lui Mircea Rednic și prin transferuri cred că vor reuși să se ridice din acea zonă. Obiectivul pentru acest an este salvarea de la retrogradare.
După două-trei săptămâni își poate pune amprenta, dar lotul trebuie îmbunătățit. Deocamdată lotul nu arată a fi competitiv. E nevoie de jucători care trebuie să știe să joace sub presiune. E o problemă de lot, de echipă”, a declarat Adrian Mihalcea, conform Sport.ro.