Mircea Rednic a așteptat câteva luni până a găsit un angajament după despărțirea de Dinamo și se pare că s-a decis unde va continua și în sezonul următor.
Antrenorul român Mircea Rednic îşi va prelungi contractul cu belgienii de la Excel Mouscron, de care este legat până la sfârşitul acestui sezon, scrie site-ul walfoot.be.
După ce Mouscron a obţinut licenţa să joace şi în sezonul viitor în prima divizie, Rednic este tot mai aproape să-şi prelungească înţelegerea, însă doreşte să primească asigurări din partea şefilor clubului.
„Da, doresc mult să rămân aici, la Mouscron”, a declarat Rednic într-o conferinţă de presă înaintea meciului de miercuri cu Eupen, din penultima etapă a aşa-numitului play-off II al campionatului Belgiei.
Dacă-şi va prelungi contractul, se pune întrebarea dacă Rednic va profita de plecarea foştilor directori sportivi Juri Selak şi Humberto Paiva, pentru a îndeplini rolul de manager după modelul englez.
VIDEO: Bratu- Va asteptam alaturi de noi.
Florin Bratu spera intr-o asistenta numeroasa, sambata pe stadionul central Dinamo, in returul semifinalei din Liga Elitelor.&nb…
„Am îndeplinit deja acest rol la Dinamo, cu nu puţin succes. Ne-am calificat în cupele europene, am adus jucători tineri pe care i-am vândut apoi pentru mai multe milioane”, a spus tehnicianul.
Potrivit site-ului citat, Rednic a stabilit deja o strategie de transferuri, diferită de cea adoptată în ultimele sezoane de tandemul Selak-Paiva.
„Am nevoie de fotbalişti care să se simtă legaţi de Mouscron”, a explicat Rednic, printre ai cărui elevi se numără fundaşul român Cristian Manea şi atacantul lituanian Deivydas Matulevicius, fost la Pandurii şi FC Botoşani.
Continuarea materialului aici
loading...



