Mircea Rednic nu suporta sa vada pe Dinamo in aceasta situatie si face tot posibilul pentru a redresa situatia.
In cazul lui, a spune ca face tot posibilul, nu se rezuma doar la a pregati echipa, Rednic a acceptat sa vina la Dinamo fara sa primeasca salariu pana acum, a imprumutat clubul si chiar cauta solutii de finantare pentru viitor. Desi Dinamo este pe locul 11 in acest moment, cu sanse minuscule de a mai putea accede in play-off, Rednic nu accepta situatia si vrea ca la anul Dinamo sa revina in top:
„E clar, la anul vrem sa castigam campionatul! Atat de sus! Vad cum e campionatul Romaniei si se poate lua titlul cu o strategie buna, ca nu e o diferenta clara intre echipe. Domnul Negoita a suplimentat bugetul de salarii si in vara trecuta, a adaugat 40.000 de euro pe luna, d-aia am si spus ca el a fost alaturi de echipa. E normal sa zica si el “Bai fratilor, v-am dat bugetul pe mana, nu m-am implicat si n-aveti rezultate!”. Acum a transmis in tot clubul sa mi se acorde toata sustinerea si sa fiu judecat in functie de rezultate.” a spus Rednic intr-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.
„Sunt multe formatii cu bugete mari care nu castiga. Tot suntem in Turcia acum, Fenerbahce are buget imens si e la retrogradare. Manchester United consuma enorm si nu mai castiga titlul de nu mai stiu cand. Steaua investeste an de an si n-a castigat de vreo trei ani. Si e posibil ca bugetul din vara sa fie dublu fata de ce avem noi acum! „
Rednic spune ca doar pentru faptul ca este vorba despre Dinamo, a acceptat acum sa revina in Romania: “Daca n-ar fi fost vorba despre Dinamo, poate n-as fi riscat. Pana la urma, nici nu fac mari sacrificii, doar imi fac meseria. Asa ar trebui sa procedeze si alti dinamovisti, decat sa stea sa dea din gura, mai bine ar veni sa ajute! Dar s-o faca la fel ca mine, benevol. Eu sunt benevol aici, pana in momentul de fata n-am luat un leu de la Dinamo. Am renuntat la salariu, am mai si imprumutat clubul cu bani, le-am oferit din banii mei prime jucatorilor la fiecare partida. Daia au fost dure si reactiile mele dupa meciuri.
Cand vezi ca jucatorii nu reactioneaza la numele Dinamo, ca pentru ei nu reprezinta nimic… Suporterii i-au amenintat, s-au manifestat, tot nimic! Li s-au oferit bani si nici asa n-au avut vreo reactie! Nu se poate, ceva nu e in regula! Nici mercenari nu sunt! Macar aia stiu ce au de facut, lupta pentru bani! Asa cum fac cei care merg in fotbalul din Golf. „
Strategia lui Dinamo de acum este de a oferi salarii mici: „Vin jucatori gratis, pe salarii intre 4.000 si 7.000 de euro. Fiecare om cu cate doi, trei impresari care impart comisioane… Nu mici, foarte mici! E foarte buna politica pe care o foloseste Dinamo acum. Normal, un agent ia macar echivalentul unui salariu lunar al jucatorului, insa noi nu platim nici atat. „
De unde are Rednic bani: “Am facut si afaceri, am avut o fabrica de confectii si am mai investit si in imobiliare mult. Pe casa mea am platit 1.600.000 de euro si am inchiriat-o, ca eu nu stau in ea. Asta e pe Dacia. Mai am la Sinaia o vila de vreo 5.000 de metri patrati, casa Take Ionescu. Am avut case, terenuri, am mai cumparat proprietati si in Belgia.”