luni, mai 19, 2025
AcasăStiri Dinamo,,Realmente este o mare onoare pentru mine să fiu în această postură''

,,Realmente este o mare onoare pentru mine să fiu în această postură”

Dinamo va avea mâine un nou antrenor pe banca tehnică.

Sorin Colceag va fi antrenorul echipei noastre în partida cu Botoșani, de pe teren propriu, un meci în care pornim cu șansa a doua, dar în care sperăm că băieții să se mobilizeze și să reușească o surpriză. Sorin Colceag a vorbit în cadrul conferinței de presă despre mândria de a fi antrenorul primei echipe:

„Realmente este o mare onoare pentru mine să fiu în această postură. La momentul ăsta suntem într-o situaţie destul de delicată. Şi la nivel de club şi la nivel de rezultate. Rolul meu în momentul acesta este să încerc să aduc stabilitatea în ceea ce priveşte partea sportivă.

Încercăm să ne ridicăm moralul după ultima partidă, sperăm să găsim idei comune la nivelul grupului de jucători pentru a alege soluţiile bune pentru jocul de mâine.Avem nevoie de o altă atitudine la acest meci. Eu nu am venit să inventez nimic aici, ci doar să susţin ideile echipei, lucruri pe care ei le cunosc deja. Suntem într-o situaţie de evaluare pentru că sunt jucători care nu au avut o perioadă de pregătire foarte lungă şi încă încercăm să le dăm minute. În plus sunt încă jucători care vin după o serie de accidentări.

Eu sunt un antrenor curajos, primul meu gând este victoria. Mi-e greu să înţeleg o tactică pentru un egal. Nu vreau să par infatuat, dar odată ce ai venit la Dinamo nu poţi să îţi doreşti decât Victoria, nu e altă variantă. Şi nu cred că este o chestiune de curaj, este ceva între datorie şi spiritul pe care ţi-l dă clubul. Le-am spus jucătorilor că meciul de mâine se va rezolva uitându-ne înainte.”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare