Ovidiu Burcă nu mai este antrenorul lui Dinamo și decizia i-a aparținut fostului antrenor.
Eugen Voicu a oferit o primă reacție după plecarea lui Ovidiu Burcă: „Am avut o discuție astăzi și concluzia pe care am tras-o foarte repede amândoi a fost că e bine să încetăm de comun acord relațiile contractuale. A fost greu pentru toată lumea. Și pentru noi, și pentru Ovidiu.
Îl respectăm foarte mult pentru ce a făcut pentru clubul Dinamo și în același timp consider că e un om cu un caracter puternic. Planurile noastre erau diferite, dar rezultatele sportive nu ne-au permis să continuăm și, din păcate, lucrurile se opresc aici”, a declarat Eugen Voicu, potrivit sport.ro.
Conform Gazetei Sporturilor, unul dintre primii antrenori contactați de Dinamo pentru a-l înlocui pe Burcă e Florin Bratu. „M-aș întoarce, dar nu e ușor! E o situație provocatoare, grea. Dar deocamdată nu e nimic cert. Așa că nu are rost să vorbim. E greu, mă doare sufletul de situația lui Dinamo.
Ca dinamovist e greu să refuzi, dacă aș fi contactat. Nu e ușor, trebuie să ne gândim, să vedem, să fim atenți”, a declarat Florin Bratu pentru GSP.ro