Răzvan Zăvăleanu: ,,Fără banii pe care DDB îi aduce lună de lună, clubul ar intra imediat în colaps”

Stiri Dinamo

Scris de:

Răzvan Zăvăleanu a explicat intr-un interviu acordat Fanatik.ro despre cum vede redresarea lui Dinamo.

,,Trebuie să spun că sunt foarte puține persoane care cunosc implicarea financiară a DDB-ului la leu. Este greu să vorbească altcineva că implicarea a scăzut sau a crescut. Eu atât spun că eforturile DDB sunt în continuare aceleași și fără banii pe care DDB îi aduce lună de lună, clubul ar intra imediat în colaps. Văd același interes cu cei de la DDB cu care discutăm în mod constant.

Sunt foarte doritori să ajute și ceea ce vreau să subliniez, este foarte important, nu am resimțit niciodată o presiune sau o intruziune în actul executiv de conducere a societățîi. Fac cinstit ceea ce fac, pun bani la dispoziția clubului, le explicăm pentru ce sunt banii, dar nu există interferențe în activitatea noastră administrativă”, a declarat Zavaleanu pentru Fanatik.ro

Intrebat daca crede ca Dinamo va supravietui in cazul unei eventuale retrogradari, Zavaleanu a declarat:

,,Chiar și în această perspectivă absolut neplăcută, nedorită de nimeni, în care clubul n-ar reuși să se mențină în prima divizie, nu cred că ar avea un impact nimicitor asupra supraviețuirii companiei. Ar fi mai greu pentru că se pierd drepturile de televiziune, dar totuși cred că am reuși să facem față în continuare. Sper totuși să nu se ajungă la această situație neplăcută, dar clubul ar supravieţui şi dacă nu se va menţine în prima divizie.

Din păcate rezultatele ne fac să luăm în calcul un asemenea scenariu. Totuși, suntem cu conștiința împăcată pentru că din momentul în care s-a ridicat interdicția la transferuri am făcut tot posibilul ca cererile de natură sportivă ale managementului sportiv al clubului să fie rezolvată. Practic, au fost aduși toți jucătorii care ne-au fost puși pe borderou. De aici încolo este treaba staff-ului administrativ”, a mai declarat Zavaleanu pentru Fanatik.

Despre Mircea Rednic, administratorul judiciar a declarat: ,,Nu am vorbit niciodată despre altcineva și mi-ar fi foarte neplăcut să spun așa ceva pentru că în momentul în care avem un antrenor angajat al clubului, îi vom da sprijin 100%”

loading...

Lasă un răspuns