Răzvan Zăvăleanu, declarații importante oferite pentru Radio Dinamo1948

Uncategorized

Scris de:

În ultimele zile, s-a discutat foarte mult despre implicarea lui Mohammad Murad la Dinamo.

Chiar și astăzi, omul de afaceri a spus că este interesat să vină la Dinamo, dar administratorul judiciar al clubului, invitat în această seară la Realitatea Sportivă, în cadrul emisiunii ”Ultras Dinamo”, realizată de Radio Dinamo1948, a oferit detalii importante.

Răzvan Zăvăleanu a spus că până acum Mohammad Murad nu s-a interesat de actele de la Dinamo și că așteaptă să le ceară, pentru a i le pune la dispoziție.

„Noi nu suntem implicați în niciun fel de negociere. Am fost prezenți la ședința de marți, din punctul nostru de vedere nu a fost nicio negociere. Cele mai multe informații pe care le am, sunt preluate din presă, cum le aveți și dumneavoastră.

Nu e o lipsă de comunicare cu Vlad Iacob, comunicăm bine, dar cred că știu ce înseamnă negocieri și practic nu s-a întâmplat nimic de la ședința de marțea trecută”, a spus adminsitratorul judiciar la Realitatea Sportiva, in cadrul emisiunii realizate de Radio Dinamo1948.

„Ne dorim ca orice persoană cu bani și bine intenționată să vină și să ajute Dinamo. Am văzut declarațiile, însă nimeni nu ne-a cerut niciun fel de act. Noi avem actele pregătite, le punem la dispoziție și în 5 minute.

Am fost dezamăgit pentru că după aceste declarații în presă, suporterii au fost supărați pe noi că nu am pune la dispoziție actele, ceea ce e departe de noi. Unul dintre colegii mei, după apariția primului interviu al domnului Murad, i-a transmis un mesaj în care i-a spus că îi punem la dispoziție toate documentele necesare. Sper ca după această discuție, să primim un răspuns”, a mai spus Răzvan Zăvăleanu, pentru Radio Dinamo.

„Nu cred că un investitor poate să ia o decizie fără să discute cu administratorul judiciar. Noi suntem deschiși, ne-am bucurat tare mult, dar acum sunt și eu confuz ca dumneavoastră.  Discuțiile sunt mai mult deschise de noi, nu pot spune că au venit mai multe persoane să se intereseze de Dinamo. Nu pot spune în acest moment că e ceva care ar putea fi aproape de o finalizare.

De-asta ne-am bucurat în urma declarației domnului Murad de astăzi, cum că e interesat de Dinamo. Nu suntem în concediu și chiar dacă am fi în concediu, am putea pune la dispoziție documentele”, a continuat Răzvan Zăvăleanu.

„E prematur să vorbim despre „haircut” la Dinamo. Dacă nu ai un leu să plătești datoriile, teoretic nu îl vei avea nici în viitor. Astăzi, din păcate, ne aflăm în situația în care suporterii sunt principalii sponsori ai clubului. Deocamdată nu e nimic nou.

Dacă astăzi ar veni un investitor, probabil că undeva între 70 și 90 de zile totul ar fi în regulă. Cine vine cu sume importante de bani, are și o consiliere juridică pe măsură. Oamenii vin, își prezintă garanțiile financiare, nu e o problemă. E foarte ciudat că nimeni, nici din marii dinamoviști, care au posibilități, nu își manifestă dorința de a cumpăra clubul”a mai spus administratorul judiciar al „câinilor”.

Răzvan Zăvăleanu a continuat și a vorbit despre situația financiară a clubului, dezvăluind și că bugetul lui Dinamo în Liga 2 este de aproximativ 1.000.000 de euro, fără să pună la socoteală banii de la DDB:

„Cert e că Vlad s-a ocupat în această perioadă destul de mult de partea sportivă, avem discuții despre lot. Bugetul salarial a fost micșorat. Încă nu ne aflăm acolo unde am vrea, dar suntem pe-aproape. Suporterii nu vor putea ajuta financiar la nesfârșit, trebuie găsită o soluție de finanțare.

Sunt conștient că avem nevoie de o echipă și că suporterii vor o promovare rapidă, dar e nevoie de o sursă nouă de finanțare pentru a reuși acest lucru.

Pentru mine, există o relaxare din punct de vedere sportiv, pentru că rămăsesem chiar singuri și doar câteva persoane veniseră aproape de noi. Fără pretenții au venit la Săftica, au antrenat echipa și-au făcut datoria.

Îi menționez pe domnul Mihali, Țălnar, Augustin, care s-au ocupat de echipă când era un moment de degringoladă, ei rămânând alături de Dinamo într-un moment destul de greu”.

„Un buget în jur de un milion de euro, nu e la îndemână tuturor echipelor din Liga 2. Vorbim despre un buget pe la un milion de euro fără să luăm în calcul banii veniți de la DDB. Au intrat anumite sume de bani, nu ne-am recuperat împrumutul. Vom vedea în data de 15 ce se va întâmplă, până acum s-au plătit salariile personalului administrativ.

Eu am vrut doar să clarific lucrurile, am fi bucuroși să vină domnul Murad, să vadă intervenția mea și să ceară toate documentele, pe care i le punem la dispoziție”a mai spus Răzvan Zăvăleanu.

loading...

2 Replies to “Răzvan Zăvăleanu, declarații importante oferite pentru Radio Dinamo1948”

  1. […] Am fost dezamăgit pentru că după aceste declarații în presă, suporterii au fost supărați pe noi că nu am pune la dispoziție actele, ceea ce e departe de noi. Unul dintre colegii mei, după apariția primului interviu al domnului Murad, i-a transmis un mesaj în care i-a spus că îi punem la dispoziție toate documentele necesare. Sper ca după această discuție să primim un răspuns”, a declarat Răzvan Zăvăleanu pentru Radio Dinamo 1948. […]

  2. […] Am fost dezamăgit pentru că după aceste declarații în presă, suporterii au fost supărați pe noi că nu am pune la dispoziție actele, ceea ce e departe de noi. Unul dintre colegii mei, după apariția primului interviu al domnului Murad, i-a transmis un mesaj în care i-a spus că îi punem la dispoziție toate documentele necesare. Sper ca după această discuție, să primim un răspuns”, a mai spus Răzvan Zăvăleanu, pentru Radio Dinamo. […]

Lasă un răspuns