Raul Opruț, despre diferențele dintre Dinamo lui Kopić și Dinamo lui Campos: „Suntem mai direcți”

Credit foto: dinamo1948.club

Raul Opruț, concluzii după remiza cu Corvinul: „După repriza a doua, am pierdut două puncte”

Dinamo a plecat cu un singur punct de la Arad, după remiza cu Corvinul Hunedoara, scor 1-1, în etapa a 7-a din Superliga. Raul Opruț, integralist în partida de sâmbătă seara, consideră că „alb-roșiii” ar fi putut obține victoria, în special după evoluția din repriza secundă.

Fundașul stânga al lui Dinamo a recunoscut că echipa lui Nuno Campos a intrat slab în meci și a avut probleme în primele 15-20 de minute.

„Dacă e să luăm primele 15-20 de minute, putem spune că suntem mulțumiți, pentru că am început meciul foarte prost.

Știam că sunt o echipă bună aici, acasă, unde primesc foarte greu gol, dar cred că în partea a doua ne-am creat cel puțin 3 ocazii foarte clare de gol, pe lângă golul marcat. Păcat că am ratat acea ocazie, am avut și eu una pe final. Dacă e să ne luăm după partea a doua, am pierdut două puncte.

La pauză am vorbit ce trebuie să facem, ce n-am făcut bine în prima repriză. Am început meciul foarte greu, cu multe greșeli, le-am dat mingea ușor, n-am schimbat mingea dintr-o parte în alta ca să punem probleme. Ei au stat foarte jos și ne-a fost greu. În schimb, în a doua repriză am ieșit bine de la vestiare.

Ne bucurăm că am terminat meciul bine și am demonstrat că vrem să câștigăm. Am ajuns la finalizare și pe final, asta arată dorința de a câștiga și cred că e un lucru important, chiar dacă nu am luat cele 3 puncte”, a declarat Raul Opruț.

Diferențele dintre Dinamo lui Kopić și Dinamo lui Campos

Opruț a vorbit și despre schimbările apărute în jocul lui Dinamo după venirea lui Nuno Campos. Fundașul dinamovist nu a dorit să facă o comparație directă între cei doi tehnicieni, dar a explicat că actuala echipă joacă mai direct și ajunge cu mai mulți oameni în zona ofensivă.

„Nu prea-mi place să compar ce a fost în trecut și ce este în sezonul acesta. Cu siguranță, am schimbat sistemul, sunt doi atacanți acum. Un sistem diferit, avem mai mulți oameni în față, suntem mai direcți pe poartă, poate nu mai facem o posesie așa mare și de asta ne creăm mult mai multe ocazii. Dar fiecare antrenor e cu sistemul lui, filosofia lui.

Au fost doi ani buni cu mister Kopic, care au pus bazele pentru ceea ce încercăm să construim acum cu mister Campos, care a venit cu ideile lui, diferite. Ne place, încercăm să le punem în aplicare.

Uneori ne iese mai mult pe durata meciurilor, alteori mai puțin, cum a fost astăzi în primele 15-20 de minute, dar cum am spus, în a doua repriză s-a văzut o îmbunătățire. Am arătat mai aproape de ceea ce vrea dânsul să jucăm”, a explicat Opruț.

„Un campionat mult mai interesant decât anul trecut”

Internaționalul român a remarcat și schimbarea de nivel din Superliga. Opruț consideră că formațiile cu obiective mai modeste încearcă să practice un fotbal mai curajos, lucru care poate contribui la creșterea campionatului.

„Este un campionat interesant, mult mai interesant decât anul trecut pentru că toate echipele joacă, uitați-vă la Corvinul, Sepsi. Începe cumva și fotbalul românesc să meargă în direcția asta, ca și echipele nou-promovate, mai mici, fără pretenții, să joace fotbal.

Este de bun augur pentru fotbalul românesc, doar așa poți crește nivelul, intensitatea, ceea ce ne cam lipsește”, a concluzionat fundașul dinamovist.

Dinamo rămâne pe prima poziție a clasamentului după remiza de la Arad, iar pentru „câini” urmează derby-ul cu FCSB din etapa a 8-a.

Etichete: