luni, decembrie 9, 2024
AcasăStiri DinamoRăspunsul lui Ovidiu Burcă la declarațiile lui Andrei Nicolescu

Răspunsul lui Ovidiu Burcă la declarațiile lui Andrei Nicolescu

După meciul cu Craiova de săptămâna trecută, Andrei Nicolescu a spus că așteaptă mai multă agresivitate din partea echipei.

Înainte de meciul cu Farul Constanța, Andrei Nicolescu, administratorul special și acționarul clubului, s-a arătat nemulțumit de jocul prestat de echipa lui Ovidiu Burcă în meciul cu FCU Craiova, pierdut cu 0-1.

„Noi, sportiv, sincer nu suntem foarte bine. Eu mă așteptam cumva să nu fim ‘căței’. Am fost un pic ‘căței’ la meciul ăsta cu Craiova. Am jucat fotbal când adversarul, cumva, ne-a lăsat. Am început să punem presiune pe ei după ce au simțit că au un avantaj. 

Cred că suferim în ultimii 30 de metri, cred că se vede, nu trebuie să vă spun eu asta. Eu, unul, mi-aș dori un pic mai multă răutate, în sensul bun al cuvântului. La golul pe care l-a marcat Craiova, uitați-vă să vedeți trei contre la minge, din toate cele trei mingea rămâne la ei. 

Ba chiar am senzația că unul dintre jucătorii noștri în contra respectivă încearcă să se protejeze. Mentalitatea asta trebuie schimbată, orice fază trebuie tratată cu o răutate în joc care să ne poată da posibilitatea să nu mai fim în situații limită”, a spus Nicolescu, într-un interviu acordat pentru PRO TV.

Ovidiu Burca a răspuns în cadrul conferinței de presă declarațiilor făcute de administratorul special:

,,Trebuie mai multe răutate, dacă spune Nicolescu, în fotbal sunt de acord că trebuie să fim agresivi, dar mulți se gândesc la alte elemente, nu înseamnă asta a fi agresiv. Înseamnă să ai un timp cât mai scurt în tranziții, când ai mingea, să ataci spațiile, cu minge, fără minge, asta înseamnă să fii agresiv.

Bineînțeles, și cu adversarii tăi, dar oamenii se gândesc la luptă fizică. Fotbalul înseamnă creativitate, să joci cu personalitate, să ai curaj, aici trebuie să fim mai buni. Ajungem bine cu mingea în zona 2, ne lipsește agresivitatea că atunci când avem mingea, să ajungem mai agresivi în zona 3 de finalizare.”, a spus Ovidiu Burcă.

Acesta a spus că nu își dorește că oameni din conducere să critice arbitrajul, pentru a pune presiune:

,,Eu am fost conducător și am fost acuzat că nu sunt vocal, că nu mă lupt cu arbitrii, noi nu vorbim prea mult despre arbitraj, încercăm să ne uităm la ce putem controla, ce ține de noi, nu simt nevoia unei voci puternice care să facă jocuri ale minții, nici eu nu am avut abordarea asta ca și conducător, aștept alte lucruri din partea conducerii. Lucrurile sunt așezate, aștept să ofere condiții, să avem cultură organizațională, astăzi sunt foarte mutumit de ce oferă conducerea.”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare