miercuri, martie 26, 2025
AcasăStiri DinamoRăspuns excelent din partea lui Răzvan Zăvăleanu pentru avocata lui Fabbrini

Răspuns excelent din partea lui Răzvan Zăvăleanu pentru avocata lui Fabbrini

Avocata lui Diego Fabbrini a încercat în ultimele luni să blocheze procesul insolvenței, dar fiecare cerere depusă a fost respinsă de instanță.

La termenul de astăzi, de la Tribunalul București, avocata lui Diego Fabbrini a solicitat suspendarea efectelor hotărârii cu privire la planul de reorganizare modificat, iar instanța a stabilit ca termen de judecată 29 ianuarie 2024. Practic, avocata lui Fabbrini susține că prin această decizie a reușit ca fotbaliștii să fie considerați în continuare creditori și să nu fie excluși de la masa credală.

A venit și răspunsul lui Răzvan Zăvăleanu pentru avocata lui Diego Fabbrini prin intermediul Gazetei Sporturilor, care a susținut numai enormități și demontează tot ce a spus, că decizia din data de 4 septembrie a fost suspendată:

,,Mi-a fost întotdeauna foarte greu să comentez aberațiile unor persoane și nu aș fi vrut să o fac nici în cazul acestei doamne, dar calomnia și jignirile trebuie totuși să își găsească un răspuns, fiindcă afirmațiile mincinoase pot face publicul să creadă ca are dreptate dacă nu se găsește nimeni să îi dea peste nas (care tot crește, de altfel).

Astăzi, admisă de milă în sala de judecată, fiindcă alt motiv nu îmi pot închipui, doamna avocat a ajuns și să creadă că, dacă a făcut un apel împotriva unei hotărâri judecătorești, a reușit și să oprească lumea în loc. Nu, doamnă, hotărârile EXECUTORII nu se suspendă doar ca urmare a faptului că v-ați gândit dumneavoastră să mai consumați din arborii patriei și să mai încărcați activitatea instanțelor.

Tot acolo sunteți – pe nicăieri – iar insistența de a arăta că reprezentați un creditor salariat nu vă ajută cu nimic, pentru că tocmai dumneavoastră personal ați solicitat înscrierea acestui jucător cu o creanță pură și simplă, deci în rubrica creditorilor fără garanții – așa numiții chirografari (a propos, clientul dumneavoastră a aflat asta sau vă bazați pe faptul că nu funcționează Google Translate-ul din română în italiană?).

Dacă tot v-ați reprofilat fortuit pe cauzele de insolvență (nu, „fortuit” nu înseamnă „cu forța”, deși poate fi și ăsta un posibil motiv al apariției dumneavoastră), poate nu ar strica să vă apucați de puțină lectură obligatorie – vorbim aici în special de legislația privind insolvența – din care vă propun să vă aplecați măcar pe câteva articole: 46, 140, 181 ar fi de bază, ca să nu mai înșirați perlele pe bandă rulantă.

Dacă ați avea o oglindă retrovizoare când stați în fața judecătorului sindic, ați putea remarca ilaritatea produsă în sală cand evoluați la bară și rușinea v-ar mai tempera avântul.

P.S. Pe lângă numărul cererilor făcute de dumneavoastră în instanță și admise – zero – până și DF (n.r. Diego Fabbrini) este un campion prolific – în trei ani, trei goluri.

P.P.S. Să știți că ne displace să coborâm nivelul discuției acolo unde îl duceți dumneavoastră și vă rugăm frumos să vă faceți treaba cinstit și demn, fără să mai aruncați în Dinamo cu noroi, total ilegal și nejustificat, fiindcă altfel notificările pe care vi le-am transmis chiar se vor transforma în plângeri!”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare