Răsplata unor evoluții excelente!

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

În ultimii ani la Dinamo, foarte puține lucruri au funcționat în plan sportiv, foarte puțini jucători s-au remarcat.

Este și greu să se întâmple asta în condițiile în care te clasezi cu mult sub linia de play-off. Însă un jucător a impresionat în stagiunea trecută, la fel de bun a fost și în sezonul 2020/2021, este vorba despre Deian Sorescu.

Venit din liga secundă în 2018, nu erau foarte multe așteptări, fiind un jucător cu minim de experiență în Liga I, dar care avea cifre impresionante la ASU Poli Timișoara. În sezonul dinaintea transferului la Dinamo, Deian reușise 14 goluri în liga secundă și 11 pase decisive. Potențial există, dar cum ar urma să fie  pus în valoare?

Primul sezon nu a fost unul fantastic, a început cu un gol chiar în prima rundă cu Voluntari, dar incertitudinea din acel sezon l-au afectat pe Deian, care în doar câteva luni a trebuit să lucreze cu trei antrenori, Bratu, Niculescu și Rednic. Ultimul l-a folosit pentru prima dată pe postul de fundaș dreapta și a alternat meciurile în care a fost folosit mijlocaș sau fundaș. Două goluri și cinci pase decisive pentru un prim sezon.

Al doilea a fost mai bun, deși Dinamo a trecut prin momente și mai grele, dar a început să fie pus în valoare tot mai mult și a fost chiar cel mai bun marcator al echipei, deși în continuare a mai avut meciuri în care a fost folosit fundaș dreapta, 11 goluri și 10 pase decisive pentru un jucător mereu dispus la efort.

Deian nu a avut parte de un sezon ”normal” la Dinamo, să ne gândim că și în campionatul care s-a încheiat în urmă cu două zile, au fost nu mai puțin de patru antrenori principali. Cu toate acestea, deși a fost folosit cam în 50% din meciuri că fundaș dreapta, deși în sistemul cu 3 fundași centrali, el este nevoit să facă toată bandă, a terminat din nou că fiind cel mai bun marcator, dar și cel mai bun pasator al echipei. Dacă am avea și statistica kilometrilor alergați, cu siguranță este în top și acolo. 8 goluri și 10 pase decisive în 42 de meciuri, el a lipsit doar când a fost suspendat.

Răsplată? O convocare la echipa națională pentru două partide amicale. Dinamo nu a avut un sezon fantastic, dar Deian chiar merită această convocare, care sperăm noi să nu fie și ultima. Progresul lui față de momentul în care debuta în Ștefan cel Mare este evident, în tot acest timp a crescut și în ierarhia vestiarului, a devenit unul dintre lideri. Dacă va continua la Dinamo sau nu, rămâne de văzut, dar trebuie să îi transmitem felicitări pentru evoluțiile din acest sezon. Nu sunt mulți jucători care le merită, dar el este cu siguranță unul dintre ei!

România dispută în perioada următoare două partide amicale, cu Georgia (2 iunie – Ploiești) și Anglia (6 iunie – Middlesbrough).

Cei 25 de tricolori convocați

PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 5/0), Florin Iacob (UTA Arad, 0/0), Andrei Vlad (FCSB 0/0);

FUNDAȘI: Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 62/0), Cristi Ganea (Aris Salonic/Grecia, 7/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 5/0), Deian Sorescu (Dinamo București, 0/0), Tiberiu Căpușă (Chindia Târgoviște 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 6/0);

MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 28/2), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 45/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 16/1), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 47/6), Alexandru Băluță (Akademia Puskas/Ungaria, 7/1), Constantin Budescu (Damac/Arabia Saudită, 12/5), Adrian Păun (CFR Cluj, 0/0), Darius Olaru (FCSB, 0/0), Olimpiu Moruțan (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 8/1), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 12/2);

ATACANȚI: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 43/13), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia, 17/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0)

loading...

Lasă un răspuns