Zeljko Kopic a acceptat să vină la Dinamo într-un moment critic al echipei, în sezonul 2023/2024.
A reușit să salveze în extremis formația de la retrogradare, iar din acel moment Dinamo a început să devină o echipă puternică în campionat. Calificarea în play-off-ul sezonului trecut, reușită după opt ani de absență, a fost dovada progresului constant. Chiar dacă în această vară au existat câteva modificări importante în lot și mulți vedeau Dinamo mai jos în clasament, echipa noastră nu doar că se menține în zona de play-off, ci are chiar mai multe puncte acumulate după 12 etape față de aceeași perioadă a stagiunii trecute.
Munca depusă de Kopic a fost răsplătită iarna trecută prin prelungirea contractului, care a adus și o mărire de salariu. Acesta urmează să crească progresiv de la un an la altul, însă, potrivit jurnalistului Cătălin Mureșanu de la ProSport, antrenorul croat va beneficia acum de un nou bonus și de o altă majorare salarială, urmând să câștige 19.000 de euro lunar, conform sursei citate. În plus, Kopic va primi și un bonus consistent în cazul calificării în play-off.
În prezent, Dinamo ocupă locul 4 în clasament, la doar două lungimi distanță de liderul surpriză, FC Botoșani.
- 79 de meciuri a bifat Zeljko Kopic pe banca lui Dinamo, bilanțul croatului fiind pozitiv 30 de victorii, 28 de egalitate, 21 de înfrângeri