AcasăEditorialRăsplata fotbalului prestat

Răsplata fotbalului prestat

Dinamo a câștigat ieri la Voluntari tot pe final de meci, tot de o manieră dramatică și m-am dus cu gândul la vorbele unor oficiali dinamoviști.

Atât Gabi Glăvan, cât și Ovidiu Burcă ne-au tot spus în decursul timpului, parafrazez: ,,Dacă faci lucrurile corect, poți avea ghinion o dată, de două ori, dar vei avea in final rezultate”. Într-adevăr, asta vedem în fața ochilor noștri. Dinamo, chiar de la primul meci, indiferent de adversarul întâlnit, a tratat fotbalul corect, nu am fugit de el, nu ne-am ascuns pe o linie defensivă aflată la 40 de metri de poarta noastră.

Am încercat să fim mereu echipa pozitivă, echipa cu posesia, echipa care să caute slăbiciuni în apărarea adversă. Nu ne-a ieșit cu Craiova, deși am avut ocazii, un penalty ratat, nu ne-a ieșit cu Sepsi, deși am avut bară, ocazii mari ratate și am fost pedepsiți la singurele lor ocazii. Chiar și după cele trei înfrângeri din campionat, care au adus și un val de critici, chiar și din partea unor fani dinamoviști, unii aș completa, ,,așa-ziși”, care începeau să pună deja presiune pe Burcă. Pe principiul falimentar, lasă jocul, adună punctele.

Deși pentru mine este non-sens, este ilogic, punctele si urcarea in clasament puteau veni doar în urma unui joc solid, a unui joc apreciat, așa cum s-a întâmplat în primele etape. Răbdarea este o virtute, unii o au, alții un prea. Ovidiu este un om încrezător în munca depusă de el și de băieți.

Ce am văzut ieri la Voluntari este doar o răsplată a unei munci corecte, a unei munci pentru a propune un fotbal pozitiv, care aduce plus valoare in România. Statistica din timpul partidei nu poate fi contestată, Dinamo a avut posesia mai bine de 60% din timp, aproape dublul paselor echipei ilfovene. Cu siguranță sunt lucruri de pus la punct în jocul echipei noastre, asta chiar este îmbucurător, chiar și cu anumite slăbiciuni dovedite, am câștigat. Eu știu că echipa va arăta și mai bine peste câteva săptămâni, știu că jocul nostru ofensiv va arăta altfel după revenirea lui Ghezali, știu că defensiva are nevoie de un Lucas Alves, știu că mijlocul va fi altfel cu Ilic integrat în mecanism.

Muncă începe să dea roade, eu unul am convingerea că putem chiar și mai mult!

Felicitări, Ovidiu!

Felicitări, băieți!

Voi sunteți protagoniștii și răsplata noastră va fi să umplem stadionul la următorul meci!

Să ne vedem (sper) pe Arena Națională!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

80,000FaniÎmi place
13,500AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare