joi, ianuarie 23, 2025
AcasăStiri DinamoRapid a refuzat propunerea de reciprocitate.

Rapid a refuzat propunerea de reciprocitate.

Dinamo a făcut o propunere de reciprocitate în privința prezenței suporterilor celor de la Rapid la meci dar giulestenii au refuzat-o.

„Nu am ajuns la un acord cu cei de la Rapid pentru reciprocitate. Îmi pare rău că nu s-a întâmplat asta. Personal, chiar nu-i înțeleg. Noi am dorit să facem o reciprocitate, să le dăm pentru derby-ul de duminică de pe Arena Națională toată peluza, 8.600 de locuri, iar dânșii să-și asume că se întâmplă același lucru și în play-off, să joace tot pe Arena Națională. Cu o clauză de despăgubire de 150.000 de euro. Însă nu sunt de acord. Din ce am înțeles, domnul Șucu nu a fost de acord cu asta, astfel încât suntem nevoiți să ne supunem Regulamentului. Cu foarte mare părere de rău, rapidiștii vor primi 2.800 de bilete la inelul 3 pe Arena Națională la meciul de duminică. Nu știu de ce s-a luat această decizie, nu e problema mea strategia pe care o are conducerea clubului Rapid vizavi de suporteri. Sincer, nu înțeleg de ce nu au fost de acord. Era un contract cu clauze în oglindă. Clauza de 150.000 de euro despăgubiri era pusă și pentru noi, dar până la urmă cei de la Rapid nu au fost de acord, astfel încât tot ceea ce am dorit să se facă, această reciprocitate la nivel de galerii, din păcate, va cădea.

Nu e vina noastră, a lui Dinamo. Noi am încercat tot ce se poate, dar nu vom putea să dăm decât 2.800 de bilete, conform Regulamentului, pentru că dacă nu avem acest protocol, trebuie să ne supunem regulilor care sunt în vigoare. Îmi pare rău, noi ne doream să fie un adevărat spectacol pe Arena Națională la acest mare meci, dar nu cunosc motivele pentru care cei de la Rapid ne-au refuzat și nu vor să semneze această înțelegere. O înțelegere, repet, cu clauze în oglindă. Deci Rapidul nu va avea întreaga peluză la derby, aproape 10.000 de locuri. Și vina, vreau să o spun asta în mod oficial, în nici un caz nu este a noastră, în niciun caz nu este vina lui Dinamo.

Noi am făcut tot ce se putea, tot ce ține de noi. Am negociat, am fost deschiși, am fost mai mult decât rezonabil, dar nu știu din ce motive Rapidul ne-a refuzat”, a declarat Andrei Nicolescu în exclusivitate pentru FANATIK.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare