Chiar dacă este o perioadă fără fotbal, în care fanii s-au bucurat de câteva zile de liniște în familie, alături de cei dragi, am remarcat că Dinamo rămâne acolo în inimă, dar și ca subiect de discuție pe grupuri.
Subiectul cel mai important al acestor săptămâni va fi fără discuție cel legat de transferuri, mai exact, de jucătorii care vor veni. S-au vehiculat în ultimele săptămâni peste 10 nume de posibili jucători care ar putea ajunge la Dinamo, pare puțin hilar, în condițiile în care ni s-a spus că vor veni jucători pe 4 posturi, din informațiile mele, nu vor veni mai mult de 5-6 jucători, dar fiecare țintă este anunțată ca fiind prima opțiune.
Dincolo de acest aspect mai puțîn important, trebuie ca Dinamo să miște rapid, trebuie să avem parte de intăriri în următoarele zile, până la plecarea în cantonamentul din Antalya de peste fix o săptămână. Pe 3 ianuarie când este programată plecarea echipei în stagiul de pregătire din Turcia, ar trebui să fie cel puțin 3-4 nume noi în avion. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Fiecare zi în plus în care ei să vor antrena alături de echipă, îi vor ajuta să se integreze în colectiv, în mecanismul gândit de Kopic.
Timpul nu lucrează în favoarea noastră, cele două victorii cu Botoșani și Voluntari ne-au oferit o gură de oxigen, dar nu trebuie să uităm că terminăm anul la 7-8 puncte diferența față de locurile de baraj și singurul aspect care ne ține în viață este cel legat de injumătătirea punctelor, dar tot ce s-a discutat în ultimele săptămâni a fost: ,,vin transferurile”. Ni s-a spus că vor fi pe salarii mai mari, jucători de calitate, care vor aduce un plus evident, acum aștept cu mare interes mutările, să vedem ce și cum s-a lucrat.
E rândul vostru să mutați!
„Sunt niște nume care pentru nivelul lui Dinamo și nivelul campionatului reprezintă transferuri bune. E clar că Dinamo a suferit foarte tare în zona reușitelor. A marcat foarte puține goluri. Plecând de la asta e evident că ne-am creat strategia pentru a aduce în echipă calitate pentru a pune partea din atac în situații foarte bune de a marca.
Dacă plecăm de la asta, toate departamentele din echipă pot fi îmbunătățite. Sunt vreo patru posturi pe care căutăm…”, a declarat Nicolescu recent la ,,Playsport”.
„Vrem să aducem mai mulți jucători, dar nu vă pot spune. Discutăm cu mai fotbaliști. Sunt mai mulți jucători care sunt în București, dar încă nu vă pot spune. În avionul de Antalya sperăm să fie doi sau trei jucători noi. Este o opțiune să aducem și jucători împrumutați”, a mai spus Nicolescu.