Dinamo a încheiat sezonul cu mult entuziasm din partea fanilor dinamoviști, care au fost prezenți în număr foarte mare pe Arena Națională la barajul de promovare, dar și câteva mii de dinamoviști au fost alături de echipă la returul de la Mioveni.
Emulația creată în jurul echipei trebuie să continue și suporterii dinamoviști se gândesc deja la sezonul următor, care va începe la jumătatea lunii iulie. Andrei Nicolescu, președintele executiv al clubului Dinamo, a lansat o provocare către fanii dinamoviști.
Întrebat fiind de stadionul pe care echipa va juca, după ce anul trecut, în liga secundă, echipa a evoluat la Clinceni, pe Arcul de Triumf sau pe Arena Națională, acesta spune că dacă fanii vor achiziționa 15.000 de abonamente, atunci formația bucureșteană va juca toate partidele pe cea mai mare arenă a țării.
„Eu cred că suporterii lui Dinamo sunt în stare și vor depăși un număr de 15.000 de abonament. Eu promit că dacă reușim să atingem numărul acesta toate meciurile o să fie pe Arena Națională. Noi o să revoluționăm ceea ce se întâmplă în fotbalul din România.
Argumentele mele nu sunt vorbele, ci cei 25.000 de suporteri care au făcut o atmosferă incredibilă pe Arena Națională. Fotbalul românesc are nevoie de asta. Noi, împreună, ca familie, putem să realizăm ce nu s-a realizat în fotbalul românesc. Putem să avem o experiență frumoasă pe Arena Națională până se face noul stadion”, a spus Andrei Nicolescu, la Fotbal Club.