marți, iulie 1, 2025
AcasăStiri DinamoProfesionist desavarsit: "Pot spune ce vor, eu am contract aici"

Profesionist desavarsit: „Pot spune ce vor, eu am contract aici”

Adam Nemec este unul dintre cei mai buni şi mai constanţi jucători ai lui Dinamo în acest sezon, iar prestaţiile slovacului au trezit interesul mai multor echipe. 

La finalul meciului pe care alb-roşiii l-au câştigat cu 2-1 pe terenul campioanei Astra, fotbalistul de 31 de ani a comentat zvonurile care îl au în prim-plan.

 

Nu ştiu, este o informaţie nouă pentru mine. Steaua poate să spună ce vrea, eu am contract aici. Au mai rămas cinci meciuri şi finala Cupei Ligii, la finalul sezonului vom vedea ce se întâmplă. Deocamdată mă concentrez pe Dinamo„, a declarat Nemec.

 

Întrebat dacă şi-ar dori să rămână la Dinamo sau e mai degrabă tentat să accepte altă ofertă, slovacul a driblat un răspuns clar: „Dorinţa mea e să rămân sănătos şi să pot juca fotbal

 

Legat de meciul cu Astra, Nemec consideră că victoria „câinilor” nu poate fi pusă la îndoială.

 

Cred că a fost un meci bun, chiar dacă la început am evoluat mai slab. Dar apoi am avut jocul sub control şi am câştigat meritat„, a spus Nemec la finalul partidei.

„Vom lua fiecare meci. Vom juca cu Viitorul și vreau ca echipa să joace la fel de bine, la fel de dezinvolt și cu aceeași agresivitate.  Vom vedea unde ne vom situa în clasament la finalul sezonului.

Nu am schimbat primul «11» pentru că am vrut să dau continuitate. Mi-au plăcut și jucătorii care au intrat. Asta îmi doresc. Vreau să joace bine și să îmi dea dureri de cap în alcătuirea echipei. Mă bucur că jucătorii au înțeles că avem nevoie de continuitate.” Cosmin Contra, la finalul partidei.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare