AcasăStiri DinamoProblemele lui Rici: ,,Nu mă mai simt bine deloc la echipă''

Problemele lui Rici: ,,Nu mă mai simt bine deloc la echipă”

Ricardo Grigore este un jucător produs de Dinamo și deși startul carierei la prima echipă a fost unul încurajator, evoluțiile lui Rici au fost din ce în ce mai slabe.

În ultimii ani a devenit o constantă dezamăgire și în 2022 a ieșit cu totul din planurile antrenorilor, fie că a fost vorba de Flavius Stoican, ori Dusan Uhrin. Așa cum au procedat și alți colegi ai lui, Grigore a ieșit și el în presă să se plângă de situația grea de la Dinamo și să arunce vina pe alții pentru ceea ce s-a întâmplat.

Totodată, fundașul central a anunțat faptul că vrea să plece neapărat de la Dinamo:

”Probleme au apărut în iarnă, când am revenit din vacanță. Am revenit la antrenament, am făcut o suprasolicitare și m-am antrenat câteva zile separat. Am revenit și eu în lot după al treilea meci. Mi s-a spus că voi juca, că sunt jucător de bază. Apoi, am avut ghinionul de a mă accidenta la gleznă și am lipsit iar 10 zile.

Lumea mă întreba când revin. Eu eram deja la antrenamente. Mi se spunea că voi juca în continuare, dar mi-am pus semne de întrebare când am văzut că mai aduc încă un fundaș central. Noi eram deja 5 fundași centrali, devenisem 6. Atunci mi-am zis că oamenii nu mai au încredere în mine și nu mă mai vor.

Am zis să îmi văd de treabă, să mă antrenez, să-mi aștept șansa să demonstrez. Din păcate, aceasta a venit la meciul cu Universitatea Craiova și am pierdut cu 1-6, iar după acest meci nu am mai evoluat deloc. După acea perioadă, am decis să mă dau bătut și să vreau să plec. În iarnă, existase ceva discuții să plec de la echipă, dar am decis să rămân pentru că Flavius Stoican a zis că se bazează pe mine în continuare și vrea să joc. Am zis să las totul pentru la vară, fiind perioada mai lungă.

În martie sau în februarie, când am vorbit cu domnul Zăvăleanu, i-am zis că nu vreau să mai rămân la Dinamo, m-a înțeles, dar a zis că trebuie să existe oferte pe mine. În acel moment, i-am zis că încerc să aduc o echipă care să dea bani pe mine, dar i-am explicat că nimeni nu poate da bani pe un jucător care nu joacă”

Nu am vrut să mai discut deloc cu antrenorul, din moment ce m-a trimis să mă antrenez separat. Era clar că nu mă voia. Nu voiam să ascult explicațiile lui, pentru că nici dorința mea de a rămâne nu mai era.

Eu nu am vrut să plec pentru că echipa a retrogradat. Am luat decizia asta înainte. Nu mă mai simt bine deloc la echipă. Toți știau asta. Sper din tot sufletul să se ajungă la o înțegelere, să mă lase să plec măcar pentru niște procente dintr-un transfer viitor. Cine ar da bani pentru jucător care nu a evoluat?”, a declarat Ricardo Grigore, la Digisport Special.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

78,000FaniÎmi place
12,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare