Dinamoviștii au revenit în cantonamentul din Spania, acolo unde Dinamo a disputat si 4 meciuri amicale, iar Andone a oferit declaratii la revenirea in tara.
Andone a discutat despre cât de mulțumit este de prestația elevilor săi: „Sunt mulțumit de cantonament, am avut niște condiții foarte bune de antrenament, de meciuri amicale, sunt lucruri care le-am pus la punct, am ajuns la un nivel de pregătire fizică bună. Organizare defensivă foarte bună, cred că de mult timp nu mi s-a mai întâmplat ca în 4 meciuri să primim numai un gol. Încă mai avem mult de muncă și mai așteptam 2 jucători. Așteptam meciul cu Viitorul, să sperăm că o sa avem un teren bun de joc pentru că întâlnim o echipă foarte bună, tânără, entuziastă, care e pe primul loc, dar avem nevoie de cele 3 puncte și trebuie să fim inteligenți, să știm cum să le luăm”.
În această dimineață la București erau -5 grade în momentul în care Dinamo a ajuns în România, iar Andone speră ca elevii săi să nu aibă probleme de adaptare. „Nu sunt pregătit de România. E o problemă de adaptare, avem 6 zile. O să fie o problemă că nu am unde să fac antrenament. Am cerut să fac marți și joi pe Dinamo. Dar marți în niciun caz nu putem, să sperăm că joi avem un teren bun de antrenament. Măcar un antrenament să fac pe el înainte de meciul cu Viitorul, restul ne vom antrena pe sintetic la Saftica. Astăzi în Spania au fost plus 17 grade și jucăm la minus 2, 3, 4 grade. E o problemă, dar în 5-6 zile jucătorii trebuie să se obișnuiască”, a mai spus tehnicianul dinamoviștilor pentru DolceSport.
Emotii cu vizita medicala: „A avut ceva probleme la genunchi”