marți, ianuarie 21, 2025
AcasăEditorialPrioritatea zero!

Prioritatea zero!

Dinamo a avut o crestere cu adevarat spectaculoasa, iar odata cu aceasta crestere  cotele jucatorilor si cota antrenorului au crescut direct proportional.

In fotbal ca si in viata de zi cu zi avem obiective, iar aceste obiective determina stabilirea unor prioritati, a unor lucruri care trebuie sa se intample mai repede astfel incat procesul de dezvoltare sa continue.

Dinamo își propune o creștere organică, de la an la an, astfel încât devenim o forță a fotbalului romanesc. Cred pentru realizarea acestui obiectiv în afară de latura financiară,  avem nevoie de stabilitate la nivelul băncii tehnice și executive a clubului.

De aceea, din punctul meu de vedere, prioritatea zero în ceea ce privește reînnoirea contractelor îl vizează pe Zeljko Kopic. Croatul a arătat este capabil formeze o echipă puternică, își cunoaște foarte bine meseria, nu degeaba foarte mulți îl consideră cel mai bun antrenor din Superliga.  

Stabilitatea la nivel de bancă tehnică va aduce la crearea unui sistem care poate înlocui cu succes eventualele plecări de jucători. Pentru o strategie clară, pe termen mediul și lung se face doar dacă la nivelul băncii tehnice este stabilitate. Evident și în privința jucatorilor există priorități, dar cred într-un mecanism funcțional, poți înlocui cu succes anumire rotițe daca structura este una corectă.

Cred în afara de întărirea lotului, atât de necesară atingeri obiectivului, eventuală și probabilă prelungire a contractului lui Kopic ar însemna un mare plus pe o perioadă mai lungă de timp.

HAI DINAMO!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare