La Dinamo este foarte multă incertitudine și foarte puține lucruri sunt certe în momentul de față.
Avem multe semne de întrebare, la noi încă se vorbește despre plecări, încă resimțim șocul retrogradării, dar încercăm să ne adunăm, pentru a putea merge mai departe în liga secundă.
Se vehiculează foarte multe nume de posibili antrenori în presă, sunt extrem de multe speculații, asta deși chiar Răzvan Zăvăleanu a afirmat că numirea viitorului antrenor, depinde de următorul președinte al clubului (administrator special). Așadar, orice nume rostit în presă este aproape egal cu zero, din moment ce Dinamo acum nu are niciun președinte.
Asta trebuie să fie de fapt prioritatea clubului în momentul de față, în plan sportiv desigur, să găsim varianta pentru următorul președinte, actionarii să se așeze la masă și să gaseaca o soluție pentru a găsi persoana potrivită. Este prioritatea în plan sportiv, deoarece există și prioritatea financiară, de care depind și celalalte. Dar situația financiară nu se va rezolva peste noapte și nu poți lasă de izbeliște factorul sportiv.
Timpul ne presează puțin, deoarece ne uităm și în curtea adversarilor din sezonul viitor și echipa noastră este departe de a fi pregătită de competiție. Însă sperăm că pas cu pas, să înceapă lucrurile să se regleze. Până pe data de 20 iunie, când este programată reunirea, ar trebui definitivată organigrama clubului.
CITESTE SI: