Primul meci amical confirmat

Uncategorized

Scris de:

Dinamo va disputa 9 meciuri amicale în pauza competițională, după reunirea echipei, programată mâine.

Timp de mai bine de o lună și jumătate, Dinamo va avea antrenamente, dar vor fi organizate și o serie de partide amicale, un număr foarte mare de meciuri, astfel încât jucătorii să fie puși la punct fizic și să aibă ritm de joc în momentul în care vor începe partidele oficiale.

,,O să avem în jur de 9 partide amicale, ținând cont că se vor juca partide duble, dorim să dăm minute uniform jucătorilor, ne dorim ca până începe campionatul, toți jucătorii să aibă 2 partide de câte 90 de minute, urmând ca de când începe pregătirea să avem 45, să ajungi la 60, apoi 90 de minute. La final când tragem linie, să fie cel puțin câte 2 partide de 90 de minute pentru fiecare jucător.

Am început să stabilim partenerii, dar pentru că tot am sperat că plecăm, nu am vrut să încurcăm pe nimeni, deja am găsit câțiva parteneri, suntem în continuare în căutări.”, a declarat Ovidiu Burcă pentru Radio Dinamo1948.

Un amical confirmat este cel cu Progresul Spartac, pe data de 28 ianuarie. Meciul se va disputa cu Progresul Spartac din postura de gazde, după cum a anunțat clubul aflat în luptă pentru evitarea retrogradării.

În funcție de datele și orele pentru disputarea meciurilor, vă vom anunța dacă vom putea transmite LIVE meciurile. Vom reveni în zilele următoare cu mai multe informații.

loading...

Lasă un răspuns