AcasăStiri DinamoPrime importante promise jucătorilor

Prime importante promise jucătorilor

Dinamo încearcă ceea ce pare aproape imposibil în acest final de sezon, evitarea locurilor de baraj.

Dinamo are 7 meciuri de disputat în play-out, însă pentru a putea spera la ceva, avem nevoie de un parcurs perfect în următoarele 3 etape, în care vom întâlni echipele aflate chiar în fața noastră, Chindia, Craiova și Mioveni.

În cazul unui parcurs perfect în aceste etape, Dinamo ar putea spera la evitarea locurilor de baraj, însă misiunea pare una imposibilă. În sezonul trecut a funcționat metoda primelor în etapele de final, iar acum se pare că se încearcă același lucru.

Conform Fanatik, Marian Iuhasz și Gheorghe Nițu, au revenit la sentimente mai bune față de conducerea clubului și au făcut un armistițiu de pace cu președintele Iuliu Mureșan pentru a salva Dinamo de la retrogradare. Conform sursei citate,  cei doi s-au întâlnit cu preşedintele Iuliu Mureşan pentru a discuta un plan pentru salvarea de la retrogradare. Cei doi oameni de afaceri sunt gata să vină cu bani în acest final de sezon.

Până la “dubla“ din finalul lunii aprilie cu Gaz Metan Mediaș și Academica Clinceni, condamnate la retrogradarea directă în Liga 2, pentru Dinamo urmează trei etape de “foc“ în Liga 1, cu Chindia Târgoviște (deplasare), FC U Craiova (acasă) și CS Mioveni (deplasare). Echipa lui Dusan Uhrin va încasa 50.000 de euro din partea sponsorilor dinamovişti dacă va lega trei victorii în următoarele trei etape de campionat: cu Chindia, FC U Craiova şi Mioveni, conform Fanatik.

Anul trecut, Dinamo a legat cinci victorii consecutive în aceeaşi perioadă, tot sub comanda lui Dusan Uhrin. Dinamo are 10 puncte după primele etape din play-out şi va evolua vineri, de la ora 20:30, împotriva Chindiei Târgovişte, prima echipă aflată peste linie. O victorie împotriva echipei lui Săndoi poate fi ultima şansă a “câinilor” de a evita barajul.

CITESTE SI: 

Cristi, la greu nu existăm?

Pagini aurii!

Gluma făcută de Uhrin referitoare la o posibilă revenire a lui Bonetti

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare