AcasăEditorialPremieră nedorită, dar necesară!

Premieră nedorită, dar necesară!

Exasperat, probabil, de ineficiența lui Perica, Andrei Nicolescu a avut un discurs care iese puțin din tiparele cu care ne-a obișnuit la Dinamo.

Andrei Nicolescu știe să fie diplomat, iar de cele mai multe ori declarațiile lui au un caracter predictibil. Încearcă să se poziționeze „politically correct” în majoritatea situațiilor, ceea ce este, de altfel, de apreciat la un președinte de club.

Retorica pe care a avut-o la adresa lui Perica, de altfel absolut normală după evoluțiile atacantului croat din ultima perioadă, iese cumva din această predictibilitate. Mesajul a fost dur, ferm, însă fără nicio asemănare cu retorica unor patroni din fotbalul românesc. Nu „a măturat” cu jucătorul, dar și-a exprimat direct nemulțumirea față de prestațiile acestuia din teren.

„La Perica devine supărător. Am mai spus, atacanții noștri sunt datori, din ce în ce mai datori. În loc să se trezească… Ei sunt datori și față de club, dar și față de suporteri.”

Este clară pentru toți nemulțumirea celor din club la adresa atacantului. Cred că, după evoluția de ieri, este extrem de evident că Dinamo are nevoie urgent, în pauza de iarnă, de un atacant, iar pentru Perica această „disgrațiere publică” ar trebui să fie un avertisment extrem de serios.

Nu e vorba doar despre Perica, ci despre standardele pe care Dinamo trebuie să le impună dacă își propune performanță.

Nu sunt, în general, adeptul „spălatului rufelor în public”, dar cred că Perica avea nevoie de un asemenea semnal și sper să reușească să tragă concluziile necesare. Oricum, avem și această „premieră nedorită”, pe care sper să nu o vedem foarte des.

HAI DINAMO!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare