Precizari din partea DDB: „Sa clarificam si sa dezmintim informatia aparuta”

Stiri Dinamo

Scris de:

In ultima vreme au fost raspandite o serie de informatii false.

Aseara a aparut o informatie prin care se spunea ca Edi Iordanescu a negociat cu Dinamo si acesta nu a fost lasat sa vina din cauza interventiei suporterilor dinamovisti din programul DDB, o informatie falsa, dezmintita in aceasta dimineata programul DDB, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina de facebook, Peluza Catalin Hildan-Dinamo:

„ZVONERI SI RASPANDACI

Un zvon devine fake news atunci cand culegatorul de litere si de folclor nu se mai sinchiseste sa verifice adevarul. In cazul de fata, chiar nu era greu de aflat adevarul, mai ales ca articolul este semnat de Victor Vrinceanu, un ziarist care de obicei este destul de bine informat, mai ales ca are toate numerele de telefon si fax de la Rin. De la el chiar nu ne asteptam. De ce sa incerce sa agite spiritele, chiar inaintea unui meci atat de important ca cel de astazi?

Articolul vorbeste despre o tentativa de numire a lui Edi Iordanescu in functia de antrenor al lui Dinamo, blocata de ”o parte din PCH”. Sunt citate niste dialoguri imaginare, care in realitate nu au avut loc niciodata.

Simtim nevoia sa clarificam si sa dezmintim informatia aparuta. Totodata facem urmatoarele precizari:
1. Il respectam pe Edi Iordanescu si ii recunoastem valoarea ca antrenor, pentru ca a demonstrat ca poate lucra si face performanta cu echipe considerate fara mari sanse.
Dar niciodata nu am primit vreo propunere din partea Clubului care sa faca referire la Iordanescu Jr.
2. Actualul staff tehnic nu a fost numit nici de PCH, nici de DDB, ci de conducerea FC Dinamo, care s-a consultat cu boardul DDB in virtutea clauzei din memorandumul semnat intre cele doua parti.
3. Boardul DDB a acceptat propunerea venita dinspre club, aceasta fiind si singura varianta ce ne-a fost propusa.
4. Am cerut conducerii clubului sa isi asume in totalitate aceasta numire si sa raspunda pentru rezultate.

Le multumim suporterilor dinamovisti pentru maturitatea de care dau dovada atunci cand se confrunta cu stiri menite sa produca tensiune si confuzie!

Le multumim si jurnalistilor care au pus umarul la vaccinarea noastra impotriva stirilor false! In ultima vreme, abundenta de vesti despre un investitor care vine din tara lui Don Quijote, ne-a facut deslusim dintr-o privire morile de vant si sa nu-l confundam pe bietul Sancho Panza cu marele Miguel de Cervantes. Intre cel care poarta penita si cel ce cara scutul este o diferenta la fel de mare ca intre goana dupa clickuri si alergarea dupa ADEVAR. Ca intre transpiratia intepatoare a raspandacului si sudoarea nobila a celui ce are nazuinte.

Stim ca ni se vor baga bete-n roate. Stim ca am ajuns la portile unei lumi care ar vrea sa ne tina departe. Stim ca ”usa rotativa” de care suntem tot mai aproape, nu da doar in receptia hotelului Rin, ci direct in sufrageria in care lumea patronilor de fotbal era obisnuita sa-si fumeze linistita trabucul cubanez si sa faca cercuri de fum.
Stim ca aceste cercuri ar fi trebuit sa ramana inchise si ne-am gasit tocmai noi sa taiem fumul cu cutitul.
Da, facem asta. Si o facem tocmai pentru ca am inteles ca tot ce cade si tot ce mai ramane din trabucurile lor este DOAR SCRUM. Pentru ca am inteles ca tot ce se ridica din pufaitul lor de snobi este NUMAI FUM.

Lumea celor ce se sacrifica pentru o echipa este aproape de coliziunea cu lumea celor invatati sa profite de pe urma fotbalului. Nu va speriati, domnilor! Noi suntem cei ce dau farmec acestui spectacol. Nu vedeti cat de trist este in varianta lui muta, acum cand noi lipsim din tribune?
Portia cea mare tot voua va ramane. Nu venim sa luam decat putinul curat care este al nostru. Putinul care a mai ramas in urma voastra. Lasati-ne scrumul si cenusa, din care sa renasca Pasarea Phonix, odata cu visul nostru.

Noi credem in lucrurile simple, care pot deveni marete prin www.programddb.ro
Lucruri pe care le zidim cu rabdare in fiecare zi. Caramida dupa caramida…”

CITESTE SI:

Piscitelli rupe tacerea si spune de ce a plecat! Cu ce echipa va semna

Verdict amanat! Comunicatul DDB

loading...

Lasă un răspuns