Ne bucurăm că Dinamo trăiește. Se poate trăi doar cu asta?
Dinamo a închis marți la Clinceni cu începere de la ora 18:00, etapa cu numărul 2 a actualei ediții de Liga 2. În postura de gazdă, dinamoviștii au întâlnit Oțelul Galați, echipa antrenată de Dorinel (Ptu)Munteanu din postura de nou-promovată din Liga 3 însă cu aspirații declarate de cel puțin play-off al actualei ediții în competiția unde încep adevăratele performanțe, ca să interpretăm un pic și motto-ul Ligii la care am luat startul de vreo 3 săptămâni încoace.
Start fals
În competițiile de atletism culoarele nefavorabile sunt fie primele 2 fie ultimele 2, chiar 3. Pentru un sportiv să fie la startul unei finale pe culoarul 1 în timp ce contracandidatul lui este pe 4, înseamnă să aibe un start ca din pușcă, să își ia picioarele la subraț iar înaintea ultimei turnante să aibe vreo 10-20 de metri avans ca să poată aspira la câștigarea competiției.
Dinamo al nostru a avut un start fals. La Clinceni, peluza a cântat cum bine titra unul dintre prietenii prezenți la meci, tribuna a scandat, oamenii s-au bucurat. Până la un moment dat.
Eu am avut rețineri încă de la încălzire.
Fizic. Avantaj Oțelul.
Încă de la apariția la încălzire a echipei adverse, care apropos a fost precedată de un moment hilar și o să revin asupra acestuia, mi-am pus întrebarea oare cu ce se hrănesc băieții ăștia pe la Galați. Să punem totuși pe cineva din club să meargă prin piețele oamenilor să o punem de-o ciorbiță sănătoasă, de niște poale-n brâu.
Cu circa 35 de minute înainte de start, apar la încălzire șorțuri albe cu veste verzi.11 bravi aleargă spre centrul terenului. Lumea aplaudă.
Dau să îmi împreunez palmele într-u susținere și îi transmit colegului de breaslă cu cârje, de ieri cu una, mă da cine e băiatul care a stat prea mult la soare? E vreun transfer nou, ceva?
Nu cred, zice el mirat. Aaa, stai potol, zic eu. Ăștia-s băieții de la Oțelul. Și dau să-i analizez un pic. Bine clădiți, înalți, picioare de fotbaliști. Când apar ai noștri pe teren, ca și când bătea soarele prea tare. Ca într-un răsărit de vară, la malul marii când primele raze îți încălzesc ochii lipiți de somn și parcă strângi un pic din ei ca să distingi și mai bine acolo unde soarele sărută marea.
Calitate fotbalistică individuală. Avantaj Oțelul.
Începe jocul. Suntem în propria treime și nu mișcăm prea mult liniile ofensive. Mijlocul nostru e rupt și doar intervențiile la sacrificiu, să fi fost vreo 2, ale lui Giafer, ne fac să mai aplaudăm câte ceva. Să încurajăm cu câte un „Bravo” răzleț.
După un început mai slab, Dinamo reușește să echilibreze jocul. Cu mingea scoasă mai mult la margine, cu un Moura ce a urcat mai impetuos în jumătatea adversă, încep să ne salte speranțele.
De doi bani jumate, dacă ne raportăm la execuția din lovitură liberă din minutul 32 a jocului, când Oțelul a și deschis scorul. Plasament prost. Zid cu Vali Lazăr în postura Anei lui Manole.
Nu e nimic pierdut, și cu un tonus parcă mai bun, reușim să echilibrăm jocul după un gol tot al lui Lazăr, deși mingea a plecat din gheata lui Buhăescu în poarta adversă. Spun Lazăr pentru că pasă ce a suprins apărarea adversă a venit de la Lazăr și l-a pus pe Moura într-o poziție de 2 contra 1 cu portarul advers. Pas altruist în centru, de unde Buhăescu împinge jocul către un egal, bun după aspect, la pauză.
După odihnă apare oboseală. Paradoxal, nu? Așa au intrat în teren dinamoviștii la reluare. Același mijloc rupt, lent, aceleași sincope pe faza defensivă în axul central, unde atât Țone cât și Giafer au mari probleme de anticipație, de plasament la mingile înalte. Niciodată un fundaș central nu se întoarce cu spatele la mingile înalte, degajate sau angajate pe poziții viitoare de jucătorii adversi. E semn de lucru asiduu acolo la antrenamente și asta o spunem noi, oamenii de tribună cu ceva fotbal văzut la purtător. Oare specialiștii ce spun?
Suntem curentati rapid cu 2 goluri, și deși Domnul cu respirația în fluier ne dă penalty, nici de acolo nu o putem băga în ațe de 2 ori consecutiv. Nu sunt semne bune când căpitanul tău de echipă nu face o alunecare corectă, când mijlocașul tău ofensiv închide mai degrabă shaormeriile din centrul vechi decât culoarele adverse, când principalul tău atacant nu are o ocazie (UNA) de șut din afara careului.
Încercăm să îmbinăm tinerețea cu experiență, însă calitatea fotbalistică încetinește ritmul de creștere, de dezvoltare propice.
Antrenori. Avantaj Oțelul
Din perspectiva antrenorilor, să ne fie cu iertare celor ce cugetăm în a nega calitatea de antrenor a lui Ovidiu Burcă. Nu din cauza așteptărilor poate prea mari, ci doar din simplul fapt că orice antrenor din lumea asta, chiar și cu un lot incompatibil cu performanță, nu face schimbări post pe post atunci când e condus.
O să interpretăm, ca să dea bine, că lotul e subțire. Că dinamoviștii au fost luați prin surprindere mai ceva că autoritățile iarnă când ne acoperim de omăt până la genunchi după o primă noapte de ninsori.
Totuși, Mister Cornel Dinu are dreptate în „nemernicia” lui caracteristică atunci când vine vorba de Dinamo al lui: „Burcă, antrenor de curcă”, închei citatul. Nu e rea asocierea. Pentru că pare că antrenează niște curci, pe alocuri bețe. Însă când tu încerci să pleci cu mingea din propriul careu, cu pas, având la dispoziție jucători atehnici, e interpretabilă înțelegerea și calitatea ta de antrenor.
Diferența clară în favoarea lui (Pțu)Munteanu s-a văzut de la ideea de joc pusă în dreptunghi după marcarea golului egalizator de Dinamo. Nu am văzut o echipă masată în propriul careu sau care să bubuie la întâmplare „proiectilele” fasaite ale alb-rosilor. Am văzut schimbări tactice bine gândite, cu un Maxim fâsnet în bandă introdus în repriza a doua la start gata să surprindă lentoarea fizică a lui Buleică.
Dorinel, poate e trecut prin vreme. Dar ca antrenor, spiritul e încă tânăr.
Suporteri. Avantaj DINAMO!
Ca întotdeauna, suporterii spală fața lui Dinamo. Și cât de frumos se aude pe un stadion cu 4000 de locuri, un strigăt de încurajare din toți plămânii la unison. Dinamo, Dinamo. Însă, ca de fiecare dată, când pun capul pe pernă și gândurile mă iau de mâna, întreb totuși: „Unde e Dinamo de altă dată?”
Să auzim de bine!
Să auzim de doar Dinamo București!
