Povești de viață. Oferit de Glasul Tribunei

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Iar e sâmbătă dimineață, iar are Dinamo meci. Că deh! Așa e la liga a 2a. Dacă nu e joi la 17:00 sau marți la 18:00, e sâmbătă de la 12. Da’ lasă că e aproape de casă, la Clinceni!


Sorb ultima gură de cafea și ies în fugă pe ușa că mă așteaptă Bendi. Ce să-i fac dacă a ajuns mai devreme? După ce că mă ia din fața blocului , eu să stau și la cafea?!
Plecăm la drum. Vremea perfectă! Doamna mea e în team building cu firma deci am biletul de voie cu durată nedeterminată (sîc!)

Ajungem la stadion cu mai bine de o oră înainte. Așa e frumos! Vezi echipa la încălzire, mai “iei pulsul” mai strigi de încurajare. Bine, îndemnul nu știu dacă e pentru băieți sau mai mult pentru tine! “Hai că e bine! Hai că putem să îl câștigăm și pe asta!”

Ajuns la stadion îmi vine să-mi dau palme că nu i-am rugat pe băieți să îmi facă și mie o legitimație de presă. Pentru că gazdele nu au pus în vânzare și bilete la Tribuna 1. Se pare că au fonduri generoase de vreme ce au acceptat să rămână vreo 100-150 de suporteri în afara stadionului. Înmulțit cu 25 de lei biletu’.. Noroc că PCH ul a anunțat din timp că nu sunt bilete, altfel cine știe câți ar fi fost în situația asta.

Merg frumos, iau biletul și mă îndrept către peluză, singurul loc unde s-au pus 400 de bilete în vânzare. Stau acolo să îmi termin restul de cafea și să întru în atmosfera de meci. Între timp își fac apariția grupuri de suporteri. Organizate. Se vede că se cunosc și ies în evidență. Toți îmbrăcați în negru. Fețe dure și seriose. Sunt “băieții de peluză”, “ultrașii”, “huliganii stadioanelor” sau cum or mai scrie (mai ales în ultimul timp) fițuicile autointitulate “presă sportivă”.

Instant cordonul de jandarmi se animă. Scot foile cu liste cu nume și prenume + poze. Sunt listele cu cei care și-au luat interdicție pe stadion (țineți minte paragraful că voi reveni). Dau de-o parte primul grup și încep să ii controleze amănunțit. O mizerie de control bineînțeles pentru că oricare dintre cei care și-au luat interdicție știu că la cea mai mică abatere se lasă cu arestări și dosare. Abia așteaptă “miliția” să-i salte!
Dacă ar avea râvna asta și când trec pe lângă parlament sau pe la guvern, România era acum paradis! Dar să nu divagăm!

Apar și ceilalți “cetățeni” de-ai mei (n.r. cetățeni = suporteri “normali” de tribună) pe care îi așteptam să le dau biletele lor. Ce să-i faci, primul venit ia bilete pentru toți. Se aude și o voce tâmpă (n-am nimic cu angajații jandarmeriei care își fac bine și corect treaba, dar ăștia vă fac de râs rău de tot): “băi, toată lumea cu biletele la vedere”.

Se aude și replică “băi să-i zici lu’ tac’tu că nu ne tragem de șireturi! Nu ți-e rușine?!” Tace și nenea jandarmul care între timp era roșu până un vârful urechilor, ba parcă și uniforma luase o culoare roșiatic-pământie!
Peluza cântă frumos. Noi, cetățenii, parcă parcă prindem curaj și strigăm și noi mai cu avânt. Dar ușor că sare tensiunea și nu e bine la 40+!

Băieții joacă bine, lumea e relaxată și fericită! Vine și golu’! Și al doilea! Să tot cânți pentru Dinamo!
În spatele nostru apare un banner. Se întinde frumos. E lung ca niciodată. Noi, cuminți, ținem și noi de el așa, întins, să se vadă frumos la poze!

Panzer

“Ce scrie, mă, pe el?”
“Nu știu, frate! N-am văzut atâtea litere de când învățam în ‘95 pentru BAC!”
Peluza se prăbușește de râs! Am uitat și unde suntem, și să cântăm, și tot! N-ai cum! Nenică a fost prea bun!
Între timp pe teren se lasă cu salvarea pe teren, cu arcade sparte, ce să zic, ca-n Rovine în câmpii!
Aceași voce cu BAC’u’: “mai băieți, păi ăștia vă fac pe voi huligani! Cum naiba se face că-s mai multe capete sparte și picioare rupte în teren decât aici! Io nu mai înțeleg nimic!”
Iar râsete, iar caterincă! Mai tremurăm 5 minute până se aude fluierul final! Offf! Am trecut-o și p’asta!
Ne felicităm, batem cuba, am câștigat! Zici că noi ne-am dat viața în teren!
Băieții cântă cu echipa “Așa vă vrem mereu!”

Mă îndrept către repriza a treia. Că nu degeaba mi-a semnat doamna învoirea! Unul dintre băieții de peluză (bine, “băiat” puriu ca mine 😊) vine și mă anunță “hai, ești pregătit? Azi mergem cu băieții să sărbătorim! Am împlinit majoratu’!”

Da, “Panzer” ul a împlinit 18 ani de ultraserie. Văleau! Păi nu știu mai mult de 3 partide politice să aibă atâția ani! Dar o “brigadă” de peluză! Oricium eu habar n-am cu ce se mănâncă asta!
Tot ce știu sunt stereotipurile alea că “sunt unii care vin la meciuri să se bată și să facă haos și aia sunt răi, bă frate! N-au ce căuta pe stadion! Niște golani, dom’le!”

Acum, pentru oricine care nu a încurcat cărțile de citit cu cele de septică, apelativul “golan” sună mai degrabă a laudă decât a jignire! Pentru că Revoluția s-a făcut cu “golani”, minerii au venit “să scape țara de golani” iar noi la 10 august nu eram decât “niște golani care au venit aici să se bată cu jandarmii și să aducă anarhie” nu să apărăm valorile statului de drept și să protestăm impotriva unor legi nedrepte!

Urc în mașină la M și ajungem la “adunare”! În fapt într-un loc unde mai mulți suporteri au găsit un prilej să bea o bere și să mănânce un mic! Să își aducă aminte de trecut și să își facă griji pentru un prezent anevoios! Se fac prezentările. Acum, sincer, nu am mai fost așa scanat din priviri de când am fost ultima oară cu avionul. Și pe de-o parte mi se pare normal. În era în care fiece bolnav de click uri și importanță în rețelele sociale e ahtiat să facă poze, un filmuleț pe ascuns, să se laude cum că a auzit el ce steag s-a câștigat și cum știe el că de fapt acolo a fost unul sau altul.

Și mi s-a explicat cum e cu treaba asta cu “ultrasieria”.
În România ultrașîi au apărut prin anii 90 ca o formă de apartenență la un țel, un ideal comun! Și acești oameni s-au unit într-o formă organizată pe stil militar (deh, mai toți erau tineri proaspăți veniți din cătănie) cu ierarhii și elemente distinctive (steag, emblemă). Și ca orice formă de acest tip, o dată pierdut steagul, grupul acela se desființează!

Când l-am întrebat pe unul dintre ei cum a ajuns el în peluză, mi-a dat cel mai simplu și coerent răspuns:
“Fratelo, totul a plecat din discoteci! Mergeam cu toții acolo și aveam fiecare gașca noastră. De cartier, de liceu, de clasă și tot așa. Așa ne-am adunat și am început să ieșim împreună! Și printre alte lucruri comune aveam și echipa de fotbal. Și așa am început să mergem la meciuri. Mai întâi la cele din Ștefan Cel Mare. După care am mers cu echipa în deplasări.

La Timișoara, la Cluj, la Iași, la Vaslui. Și uite așa ne-am format și ne-am adunat. O dată cu deschiderea granițelor am avut acces la o lume despre care noi nu știam prea multe. Am văzut galeriile de acolo și am rămas fascinați de spectacol, torțe, steaguri pe gard, steaguri mari în tribune, fulare, tobe! Ceva ce nu se mai văzuse la noi! Și uite așa, după ce am luat la pas toată România, am ajuns să vedem toată Europa. Asta pentru că aveam și o echipă care juca în cupele europene. Apoi am fost cu băieții de la handbal. Între timp au venit coregrafiile care au ajuns în toată lumea!”

Stând între cei prezenți am apucat să vorbesc cu câțiva dintre ei. Iar din aceste discuții pot să vă spun câteva lucruri esențiale. Unul dintre acestea este o puternică formă de naționalism și credință. Toți, dar absolut toți au acest crez comun! Cu un efect care pentru mine, crescut o parte bună din viață între bunicul meu veteran de război și prietenii acestuia asemeni lui, simțeam că are un efect fascinant! Culorile drapelului sunt la mare cinste începând de la discurs și terminând cu steagurile afișate la meciuri! Un discurs care, după anii 90, cam lipsește societății românești!

Pe de altă parte, ideea prezentată în presă la adreasa acestui tip de suporteri este aceea a unor
analfabeți care în loc să își piardă vremea pe stadioane mai bine puneau mâna pe carte!”, dar atâția oameni cu studii superioare și chiar aprofundate, mai rar în majoritatea formelor sociale din România. Am auzit discuții în detalii de la artă (grafitti) până la programare, de la discuții dintre avocați, cu precădere pe subiectul arestărilor și perchezițiilor asupra unora dintre ei,de la noi tendințe în economie la cryptomonede. Pe toate le-am auzit.

“Ăștia în loc să muncească, fură, oameni fără căpătâi Ăștia n-au familie dom’le!” păi erau acolo de lângă mine oameni căsătoriți, cu familie de întreținut, cu copii și bătrâni. Și mai ales o mare familie care atunci când unul dintre ei este la ananghie, nu ezită să strângă bani pentru zeci de cazuri sociale.

Prezentam zilele trecute povestea mea cu deplasarea de la Baia Mare! Păi când mă gândesc CÂTE deplasări au avut acești suporteri în 18 ani! Eu la prima “aventură” am rămas rupt de realitate, d-apoi după 18 ani! Și asta fără niciun sprijin, ba din contră! Cu toată lumea împotriva lor. Pentru că atunci când dai 100 de decizii de interzicere a prezenței la orice competiție sportivă din cauza a 10, hai 20 de persoane implicate, mi se pare mult prea mult! Asta s-a întâmplat după meciul naționalei de acasă! Și câte și cât mai câte povești de acest gen!

Ok, de acord, nu toți sunt, sau mai degrabă nu au fost uși de biserică, dar asta nu justifică abuzurile! Nu poți să intri cu mascații peste suporteri pentru abateri de peluză cu aceeași măsură cum intri peste interlopii cu zeci de ani de detenție! Ai fi putut să trimiți somație și cu siguranță s-ar fi prezentat la mandat. Asta au spus toți! Mai ales că nu era prima dată când se întâmplă!

Ca idee, eu am văzut cum arăta o peluză fără suporteri. Și mai ales am văzut cum arată o echipă fără suporteri! De aia a rămas fotbalul românesc fără echipele istorice! De aia suntem la nivelul la care suntem!
Uitați-vă la echipe… Craiova, una înființată în 2017, altă în 2012 parcă! Rapidul (re)înființată acum vreo 10 ani! Steluțele amândouă nu au mai mult de 15 ani! Farul acum 15 ani… Și exemplele continuă la nesfârșit! Timișoara, Arad..

Ultrașii au fost și vor fi cei care dau tonul! Și care țin steagul sus atunci când toți credem că nu există nicio ieșire! Peluza a fost și a crezut atunci când nimeni nu mai credea! Și asta înseamnă mult!
Fiecare om în parte pe care l-am întâlnit cu această ocazie are o poveste!
O poveste cât o viață! Viață de peluză! Viață pentru alb și roșu! La mulți ani la majorat celor de la Panzer! A fost o plăcere să vă cunosc! Ne vedem ca de obicei în tribune! Și să aud cum dați tonul!

 

”ARDE ȘOSEAUA, MII KILOMETRII
SE-OPREȘTE TIMPUL, CÂNTĂ BĂIEȚII
PURTĂM ÎN SUFLET, DOAR O ECHIPĂ
A CĂREI ONOARE, E-N CER PĂZITĂ
DINAMO, DINAMO, DINAMO, DINAMO!”

loading...

Lasă un răspuns