Povestea incredibilă a jucătorului dinamovist, Cedric Sorhaindo

CS DinamoEditorialStiri Dinamo

Scris de:

Transferul lui Cedric Sorhaindo a fost marea lovitură reușită de Dinamo în perioada de transferuri și starul francez are o poveste incredibilă de viață.

Însă în spatele succesul său a stat foarte multă muncă și extrem de multă dorință de a reuși, de a ajunge un handbalist de top, asta deși nimeni nu îi dădea vreo șansă, la un moment dat chiar să aibă o viață normală.

Venit de la Barcelona, alături de Xavi Pascual, handbalistul a trăit o adevărată dramă până să ajungă un super star. Înaintea meciului cu Flensburg, Sorhaindo și-a spus povestea tulburătoare pentru eurohandball.com, titlul fiind unul sugestiv: „Acesta sunt eu!”

Sorhaindo este cel mai titrat handbalist care a jucat vreodată în România: a câştigat Liga Campionilor în tricoul Barcelonei, iar cu naţionala Franţei a cucerit două medalii olimpice, aur în 2012 şi argint în 2016, patru titluri mondiale (2009, 2011, 2015 şi 2017) și două titluri europene (2010 şi 2014).

„Handbalul nu m-ar fi putut iubi, dar l-am forțat eu să mă iubească. Povestea noastră a început într-un mod neobișnuit. Am făcut prima operație la trei ani, la ambii genunchi. A fost o lovitură uriașă la începutul vieții mele. Chiar dacă medicii au făcut o treabă grozavă, pe mine nu m-a ajutat.

Mi-am urât corpul! Copilăria mea a fost, în cea mai mare parte, o traumă uriașă. Mama mi-a spus că am rupt toate fotografiile cu mine, atunci când eram adolescent. Eram foarte apropiat de mama. Ea a făcut totul pentru a mă ghida spre direcția bună. Și așa am început să joc handbal. Când eram adolescent, handbalul era ca un refugiu”, a povestit Sorhaindo, conform eurohandball.com.

Ajuns la Angers, în urmă cu 20 de ani, Sorhaindo a recunoscut că a fost la un pas să renunțe la handbal. Cedric a avut însă puterea să treacă mai departe, demonstrând că este un mare campion.

„La trei luni de când am ajuns la Angers (n.n. oraș aflat la 300 de kilometri de Paris), am fost la un medic. Mă durea piciorul tot timpul și știam că nu este ceva în regulă. Mi-a spus (n.n. medicul) adevărul: tibia trebuia ruptă, ca să poată crește iar drept”, și-a adus aminte pivotul.

„Îți promit că vei putea merge din nou, dar nu pot să garantez că vei mai juca handbal vreodată”, i-a transmis medicul handbalistului francez.

„Aveam două opțiuni: să mă fac operația și să mă rog să revin mai puternic, sau să opresc totul. Pentru o secundă, mi-am imaginat că mă întorc acasă și să-i spun mamei că am eșuat. Patru ani mai târziu, jucam primul meci cu naționala Franței. Presupun că am făcut alegerea corectă”, își continuă Sorhaindo povestea

„Mi-am dat seama de impactul pe care l-am avut asupra acestui sport după transferul la Dinamo. Unul dintre coechipieri s-a apropiat de mine și mi-a spus că se uita la mine de la 13 ani. Oricât de bizar ar suna, nu accept complimente. E o tramuă rămasă după copilăria mea”, a dezvăluit pivotul.

„Coechipierii mei sunt frații mei de arme. Aș intra în război cu ei. Karabatic și Dinat m-au considerat ca ei, indiferent de cât de îndoiți erau genunchiii. Fiecare medalie, fiecare titlu, au fost ca o răzbunare asupra vieții. Și așa le-am arătat degetul mijlociu celor care m-au criticat”, a fost concluzia lui Sorhaindo.

,,Xavi Pascual m-a primit cu brațele deschise la Barcelona. Este un alt om pe care îl numesc „tată”. A avut o influență imensă asupra mea, dovadă că vreau să devin antrenor după ce îmi termin cariera” – Cedric Sorhaindo, Dinamo

Sursa: Prosport

loading...

Lasă un răspuns