Am auzit-o pe bucăți. Recunosc că am uitat unde. Dar am plâns și am adaptat-o.
Nu am și pentru al meu mi-aș dori pentru că nu știu cum e.
Însă pot să îmi închipui…
Fratele meu a venit în familie când avea 24 de ani. Păr lung, cum se purta odată, zvelt, cu inimă și plămâni de oțel. Începuse pe undeva prin ’63, la juniorii rivalei de-o viață. În 8 ani, după aceea, din ’71 și până în ’79, avea peste 239 de partide în Liga 1, cu 74 de goluri marcate în tricoul minerilor din Petroșani. Tricou greu. În dungi, cu guler, mirosind a muncă, alergat și tăvălit prin noroaiele Diviziei.
Din ’79, serile în familie au fost mai pline de umor. “Tata” de pe atunci, Angelo Niculescu, e plin de viață când ne vede pe toți la masă. Se bucura alături de noi când ne privim adversarii cu răutate și dorință de a fi mai buni. Am reușit să câștigăm cupa, anul ăla. Nu era nimic lăsat la voia întâmplării. Am luat și campionatul după un an.
Desenăm împreună până prin ’83. Ne bandajăm juliturile amândoi și ne încurajăm reciproc. Mai și ciugulim câte ceva, că noi știm să și cinstim efortul.
Gigi e genul ăla de fotbalist fără pereche, cum îi spune vocea de aur a comentariului fotbalistic radiofonic. E omul bun la toate. Și nu de puține ori intră în școală și face instrucție cu ceilalți elevi. Învățăcei. Îi driblează, le dă craci. Mai sunt și alții buni. Pase-pase, diri, diri. Tip extraordinar și el. Dar, după meci, ne cărăm singuri bocceluțele și ne întoarcem acolo unde e locul nostru de renaștere. În forțe, în simțiri.
Vreo 3 ani mai târziu, eu m-am lăsat. Că așa ne-a fost scris să trecem prin furcile roșii amândoi doar vreo 4 ani.
Însă ce urmează e mai interesant. Pentru că el nu știa să se oprească. Crescuse atât de mult și atât de puternic încât, în anul ăla, a marcat de două ori în poarta deținătoarei Ligii Campionilor. Am un caiet în care notez memoriile acestea. E un fel de LaRousse pentru cei care, cu sudoarea frunții lor, au făcut să dăinuie în timp numele ce va sta pecete acum, când vă uitați la ceas și așteptați să plecați spre stadion.
Un dicționar al dinamoviștilor de pretutindeni. Și de fiecare dată când îl deschideți, să știți că numele e scris de noi.
Anul ăsta, într-o lună, Gigi face 73 de ani.
Ceea ce nu am scris e că sunt bine, dar Gigi nu mai e.
………
Mi-e frică…
