Constantin Nica revine la Dinamo, club de la care a plecat în 2013. Atalanta şi-a dat deja acordul şi jucătorul în vârstă de 24 de ani va juca în următorul an la Dinamo, sub formă de împrumut.
Fundaşul dreapta revine la echipa la care s-a format ca jucător. Constantin Nica a plecat de la Dinamo în 2013, când Atalanta a plătit 1,6 milioane de euro. Avea doar 20 de ani şi era considerat atunci o mare speranţă a fotbalului românesc. Nica n-a reuşit să se adapteze însă prea bine la noua sa echipă, astfel că a tot fost împrumutat.
Sezonul trecut a jucat la Latina Calcio şi a mai trecut în acest timp pe la Avellino şi Cesena. Tot sub formă de împrumut va juca şi la Dinamo. Conducerea din Ştefan cel Mare a ajuns la un acord cu Atalanta şi Nica va juca sub comanda lui Cosmin Contra până la finalul acestui sezon.
Constantin Nica este fundaş dreapta de meserie, însă poate evolua şi pe partea stângă. Totuşi, cel mai probabil îi va lua locul lui Romera, în flancul drept.
15 meciuri a prins Constantin Nica în Serie A. Fundaşul român are şi 35 de apariţii în Serie B.
Sursa: ProSport