Dinamo are un start catastrofal de sezon si pana acum, lucrurile nu par a se indrepta.
![]()
Florin Prunea a vorbit despre situatia de la Dinamo in aceasta dimineata la Digisport si a lasat de inteles ca de maine Dinamo ar putea avea un antrenor nou:
”Concret, antrenamentul de azi, care se va desfasura dupa-amiaza, va fi condus de Sebi Moga, asta este tot ce va pot spune. Maine (n.r. – marti) va fi o alta zi, vom vedea. Cert este ca de vineri, pentru noi, incepe un nou campionat”, a spus Florin Prunea, la Digi Sport.
Oficialul ros-albilor a mai precizat ce sanse sunt ca Leo Grozavu sa fie numit antrenor, ce se intampla cu Eugen Neagoe, dar si daca Viorel Moldovan poate fi ”extras” de la Chindia.
![]()
”Leo Grozavu nu ne intereseaza! Lui Eugen i s-a facut o oferta concreta, clara, din partea patronului, de a ramane cu noi. Este un apropiat de-al nostru, urmeaza sa ofere un raspuns. Dar, e clar ca intr-o zi va reveni in antrenorat. Suntem in contact permanent cu el. Cat despre Viorel Moldovan, el este sub contract cu Chindia”, a mai spus Prunea, la Digi Sport.
Florin Prunea a continuat razboiul cu arbitri si crede ca Dinamo a fost clar dezavantajata la Cluj:
![]()
”Au fost doua decizii impotriva unei singure echipe! A fost un hent clar, un 11 metru pentru Dinamo si faza penalty-ului pentru CFR… Ma distrez, asa, cand vad jucatorul de la CFR (n.r. – Cestor) cum se tine cu mana de ceafa, desi din reluari se vede foarte bine cum nu-l loveste nimeni. Si el intreba pe acolo, cine a facut fault, cine a facut fault? Sunt imagini de cascadorii rasului”, a spus Florin Prunea.
”E clar ca n-a fost penalty. Nu am nimic cu cei de la CFR Cluj, desi am vazut ca Bogdan Mara se amesteca in problemele de la noi, sa-si vada de treaba lui. Dar, aceasta imagine, cu jucatorul care se tine de ceafa, spune multe. Una peste alta, la Cluj am facut un meci bun. Am vazut o atitudine complet schimbata”, a mai spus Prunea, la Digi Sport.



