Transferul lui Politic la FCSB este rezolvat, însă lipsește anunțul oficial.
Nu mai există nicio șansă ca mutarea să nu se concretizeze, actele au fost deja parafate, iar Musi va deveni noul jucător al echipei noastre, în timp ce Politic va ajunge la clubul lui Becali.
Reunirea echipei este programată luni, iar una dintre noutăți va fi prezența lui Musi la Săftica, după cum a precizat Mihai Stoica. Acesta a transmis că fostul jucător al FCSB-ului are documentul necesar pentru a se antrena cu Dinamo, chiar dacă transferul va fi oficializat ulterior. Totodată, managerul rivalilor a indicat și momentul în care totul va deveni oficial:
”Cred că la începutul săptămânii viitoare se închide transferul lui Politic, discuțiile sunt încheiate. Chiar astăzi am semnat o hârtie că Musi se poate antrena cu ei. Dinamo începe mult mai devreme decât noi.
Se închide campania de achiziții. E prima dată când într-adevăr avem tot lotul înainte de pregătire. Îi avem, doar că nu-i avem.
Eu nu am spus niciodată că avem o piesă lipsă. Aveam, într-adevăr, la fundașii centrali. Piesă lipsă înseamnă când ești știrb în formula de start. Să dea Dumnezeu să aducem jucători mai buni decât cei pe care îi avem, dar asta rămâne să se probeze”, a declarat MM Stoica, potrivit primasport.ro.