Nu am ajuns aseară la ultimul meci al lui Dinamo pe teren propriu și, ciudat, sentimentul care a rămas nu e neapărat unul legat de fotbal. Cei de la Ligă au mutat partida cu o zi mai devreme decât anunțaseră inițial, iar planurile făcute în familie s-au lovit, ca de atâtea ori în fotbalul românesc, de improvizație și lipsă de respect față de suporteri. Asta este! Nu am pierdut mare lucru din punct de vedere al jocului. Am pierdut însă întâlnirea aceea cu stadionul, cu echipa mea de suflet, cu oamenii pe care îi vezi de ani întregi în tribună, pe aceleași scări, cu aceleași glume și aceleași riduri adunate de la atâtea campionate trăite împreună.
Iar uneori, pentru un club ca Dinamo, exact asta contează cel mai mult: sentimentul de apartenență.
Din punctul meu de vedere, campionatul s-a cam încheiat. Nu spun asta cu tristețe teatrală și nici cu furia aceea mimată pe rețelele sociale după fiecare rezultat nefavorabil. Pur și simplu, atât s-a putut în acest sezon. Iar dacă privim cinstit lucrurile, Dinamo a făcut un play-off decent pentru nivelul actual al lotului și pentru limitele evidente pe care le are încă această construcție.
Da, Andrei Nicolescu are dreptate când vorbește despre lipsa acelei „șmecherii fotbalistice”. Cu puțină experiență, cu mai mult cinism sportiv și poate cu încă două-trei momente gestionate matur, Dinamo putea termina chiar pe podium și poate acum era în posesia Cupei României. Dar aceeași observație trebuie întoarsă, elegant, și spre conducere. Pentru că „șmecheria fotbalistică” înseamnă și să simți la timp unde doare echipa. Iar Dinamo a jucat prea multă vreme fără acel atacant capabil să intre direct și să schimbe inerția unui meci. Când a venit, a venit târziu și a mai avut nevoie și de timp pentru adaptare. Nu e o acuzație, ci mai degrabă o lecție pe care clubul trebuie să o învețe rapid dacă vrea să crească.
Pentru că fotbalul nu te așteaptă.
Universitatea Craiova și Universitatea Cluj își merită locurile din clasament. Sunt echipe care au avut coerență, continuitate și acel tip de liniște internă pe care Dinamo încă îl caută. Iar CFR Cluj, sincer vorbind, pare exemplul perfect despre cum o singură mutare inspirată poate resuscita un sezon mort clinic. În urmă cu câteva luni, lumea privea spre CFR Cluj ca spre un pacient obosit, așezat pe marginea insolvenței și cu privirea pierdută spre subsolul clasamentului. A venit însă schimbarea de pe bancă, au urmat victoriile, dintre care 11 consecutive, iar echipa a renăscut cu pragmatismul rece al cluburilor care știu să supraviețuiască.
Poate că și Dinamo trebuie să învețe ceva din asta: în fotbal, uneori inspirația valorează cât un buget întreg.
Despre Rapid București nu sunt foarte multe de spus. Locul ocupat pare corect. Iar dacă sezonul regulat mai dura câteva etape, probabil că și oile începeau să le sufle din urmă serios în ceafă pentru ultimul vagon de play-off. În schimb, surprizele frumoase ale sezonului au fost Universitatea Cluj și FC Argeș, două echipe construite cu bun-simț (așa le spun eu banilor publici) și fără zgomot inutil.
Cât despre finalul sezonului, există o teamă pe care mulți dinamoviști o simt și poate nu o spun apăsat. Meciurile cu rivala păstorită de cioban nu sunt niciodată simple confruntări sportive. Ele vin cu tensiune, orgoliu și acel aer greu al culiselor care încă bântuie fotbalul nostru. Nu mă tem sportiv de ei. Mă tem de tot ceea ce în România se joacă uneori în afara terenului.
Dar dincolo de toate astea, cred că Dinamo trebuie să iasă din acest sezon cu fruntea sus. Clubul a revenit într-un play-off în care mulți nici nu îl vedeau prezent acum câțiva ani. A arătat caracter, a avut seri bune și a readus speranța într-o tribună care trăise prea multă vreme doar din amintiri.
Iar adevărul e că marile reconstrucții nu încep niciodată din euforie. Încep din luciditate.
De aceea, poate cel mai important lucru acum nu este locul din clasament, ci vara care vine. Campania de transferuri, deciziile inteligente, consolidarea unui lot și, mai ales, construirea acelei culturi de club care separă echipele simpatice de echipele puternice.
Dinamo pare, în sfârșit, că este pe drumul acesta.
Iar pentru noi, cei care încă măsurăm timpul și în deplasări, și în seri pe stadion, și în oameni întâlniți în peluză, poate că asta contează mai mult decât pare.
Forza Dinamo! 💪
Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât! 🤍❤️🙏
