Baza Săftica este cel mai important bun al clubului Dinamo în momentul de față.
Însă chiar și acolo sunt probleme, deoarece 50% din bază este deținută de Ionuț Negoiță, fostul acționar majoritar al clubului. Sunt planuri că acea parte din baza să fie recuperată, conform declarațiilor oferite de președintele executiv al clubului, Andrei Nicolescu:
,,Parte din planul propus este că o anumită sumă să meargă pentru recuperarea părții din baza Săftica care acum nu mai este în proprietatea clubului. Alternativ, vreau să mă detașez de orice opinie despre Ionuț Negoiță, să mă exprim în baza experienței personale. L-am perceput ca un om deschis și există posibiltatea unei discuții să vină în întâmpinarea noastră. Dar așa cum spun, toate lucrurile pe care ni le dorim prefer să nu detaliez foarte mult, când le facem, să putem spune.
Sunt multe îmbunătățiri de adus, dar aș vrea să îl remarc pe Iustin, gestul lui m-a impresionat și m-a supărat că am aflat târziu. În perioada vacanței de iarnă a refăcut vestiarele pentru jucători, dovadă de atașament care este probabil doar vârful icebergului. Mi s-a părut un exemplu atât de bun, clubul nu a fost în stare să îl arate, să îl arate poate prea puțin, este impresionant gestul lui.”,a declarat Andrei Nicolescu în cadrul emisiunii ,,Dinamo 7/9” de la Playsport.
Planuri în privința echipei secunde! Schimbări importante la CCJ
Conform declarațiilor oferite de Andrei Nicolescu, echipa secundă va fi reînființată în sezonul viitor și la CCJ va exista un nou director care va reface lucrurile din temelii:
,,În acest moment am o discuție clară să vină director al Academiei și eu cred că Dinamo va arăta altfel din sezonul următor la nivel de Academie. Cea mai mare problemă rămâne zona de antrenament, opțiunile sunt limitate, nu știm în ce zonă ne putem îndrepta, Academia va fi organizată structural și principial pe aceleași baze cu care dorim să organizăm echipa mare.
Cu siguranță noi principial considerăm că echipa a doua este absolut necesară pentru dezvoltarea unui club puternic, să aibă o bază puternică, să nu facă trecerea de la copii și juniori de la elită, la echipa mare direct, diferența este colosală la nivel de forță și impact. Cu siguranță ne dorim echipa a doua să fie coordonată în același sistem ca echipa mare, să crească copii care să fie capabili să ne aducă surprize plăcute.”, a declarat Andrei Nicolescu în cadrul emisiunii ,,Dinamo 7/9” de la Playsport.
,,Acum 3 ani invidiam acest proiect”
,,Vă mărturisesc că acum 3 ani invidiam acest proiect, când încercam să construiesc anumite lucruri, am dat cu ochii de el, nu am intrat în detalii, dar puterea comunității m-a impresionat. Analizând la rece ce s-a întâmplat, eu cred că ei au făcut în condițiile date ce trebuiau să facă, iar forța lor este dovedită de ce au reușit să ducă în clubul Dinamo, cum au reușit să susțină clubul Dinamo. Chiar dacă sunt voci care spun că au fost dați sub formă de împrumut, tocmai această decizie a lor ne da posibilitatea să putem prognoza niște pași în viitor pentru rezolvarea situației juridice.
Eu vreau să lucrez alături de suporteri, mi se par o parte integrantă în istoria clubului, vreau să lucrez alături de CS Dinamo, mi se pare o parte importantă a identității. Punctul meu de vedere a fost ferm din iulie și nu s-a schimbat. În ce privește participarea în zona decizională, DDB va avea loc în Consiliul de Administrație.”
,,Badea a fost un sprijin în tranzacția cu Serdean, datorită acestui lucru ne aflăm aici, datorită acestui lucru se vor întâmplă lucruri la Dinamo. Am o relație bună cu domnul Badea, mi s-a părut o persoană deschisă în ceea ce privește ideile de dezvoltare ale clubului Dinamo. Am discutat principii, nu am intrat în detaliu, vom sta de vorbă regulat, ideile pot fi materializate într-o relație mai strânsă. Atât pot să spun, mi s-a părut că în această tranzacție cu domnul Serdean a oferit un sprijin.”, a declarat Andrei Nicolescu la Playsport.
,,Avem o bază de discuție bună cu CS Dinamo, repede nu se poate întâmpla nimic, putem agrea principii pe un protocol.”