Prin jocul prestat aseară împotriva mititeilor craioveni, Dinamo ajunge pentru prima dată in ultimii doi ani la cinci meciuri fără înfrângere, trei dintre acestea fiind victorii. Desigur, nu cele trei victorii și două rezultate de egalitate mă bucură în mod deosebit, ci modul în care aceste rezultate au fost obținute.
Situația echipei
Din păcate, Dinamo s-a aflat pentru al doilea an consecutiv în care ratează aproape în totalitate pregătirea centralizată de vară. Nu are sens să intru în toate detaliile deoarece fiecare dintre noi poate cu o mare ușurință să-și amintească de cum arătam la sfârșit de iulie, cu doar 1 săptămână înaintea startului ligii secunde. La echipă avea să vină un nou antrenor în persoana lui Ovidiu Burcă, fost jucător dinamovist, care a fost și conducător de club și care de doar un sezon își începuse cariera de antrenor, reușind să promoveze cu CSM Slatina în eșalonul secund.
S-a prezentat cu un discurs nou în fața noastră, a suporterilor, însă personal am fost sceptic…știm cu toții ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani la Dinamo, câți antrenori/președinți au venit la echipa cu discursuri minunate, iar în final mergeam din jos, în mai jos, totul culminând cu retrogradarea din sezonul trecut.
Pe lângă discursul frumos împachetat, Ovidiu avea să se lovească de o realitate cruntă, jucători tineri, nepregătiți, condițiile de pregătire din momentul respectiv nu erau cele mai bune, o echipă căzută moral după retrogradare cu jucători nemulțumiți, o bună parte din ei nu știau cum să scape mai repede de la Dinamo, o interdicție la transferuri și doar 1-2 săptămâni la dispoziție să-i cunoască, să-și formeze o idee despre potențialul fiecăruia dintre jucători. Lotul avea să fie completat pe parcurs cu jucători veniți pe rând și din campionate diferite, doi din Franța, doi din Spania, unul din Serbia și așa mai departe.
Începutul greoi de sezon
Deși în prima etapă aveam să câștigăm împotriva celor de la Progresul București, era mai mult un 1-0 chinuit survenit în urma unei pase în adâncime a lui Vali Lazăr și o ieșire întârziată a portarului progresist. După această victorie aveau să vină rezultatele negative, înfrângeri pe linie acasă cu Oțelul, Unirea Dej și afară cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu.
A urmat o victorie dătătoare de speranță în deplasare la Chiajna, însă aveam să pierdem contra celor de la CSA pe Arena Națională cu scorul de 2-1. În momentul acesta din ce în ce mai multe voci cereau demisia lui Ovidiu Burcă, suporterii dinamoviști fiind dezamăgiți profund de începutul mai mult decât mediocru al noului sezon, sezon în care se dorea promovarea, cel puțin la nivel declarativ. Cu toții eram conștienți de faptul că are nevoie de timp Ovidiu pentru a putea suda ceva, însă parcă erau prea multe puncte pierdute, unii mai pesimiști începeau să se gândească serios la faptul că am putea fi o candidată serioasă la retrogradare.
În sfârșit, urmează meciul din cupă de la Tunari unde câștigăm fără prea mari emoții cu scor de neprezentare și plecam cu toții încrezători spre Buzău. Din păcate, Dinamo avea să piardă după o repriză secundă lamentabilă. Din multe puncte de vedere zilele lui Ovidiu Burcă la Dinamo păreau să fie numărate. Avea să urmeze pauza competițională prilejuită de meciurile primei noastre reprezentative.
Paradoxul
Trăiam un paradox real, echipa juca fotbal, își crea ocazii de poartă, ajungea în fața porții și se vedea clar, că în majoritatea meciurilor, Dinamo era echipa mai bună, echipa care dicta ritmul jocului și venea cu un suflu nou în a doua repriză. Greșelile individuale ne costau prea multe puncte, echipa părea în multe momente demoralizată, iar Ovidiu nu găsea soluțiile potrivite pe bancă, astfel că schimbările erau făcute preponderent post pe post, fără prea mari inovații în dinamica jocului, fapt care-i nemulțumea și mai mult pe suporterii dinamoviști. Iată cum o echipă care-și creează ocazii și domină poate pierde meciuri la rând. Cu siguranță meritam mult mai mult din meciurile pierdute, Dinamo arăta că are potențial, însă nu profita de momente cheie în timpul jocurilor.
Începutul ascensiunii
Odată încheiată pauza competițională, Dinamo se deplasa la Tg. Jiu pentru meciul de cupă contra celor de la Viitorul, același stadion, unde în urmă cu doar câteva săptămâni pierdeam cu 2-0. Rămași în minte cu meciul de la Buzău mergeam cu mari emoții spre Tg. Jiu. Ne gândeam dacă mai are Ovidiu capacitatea de a monta echipa, de a o pune pe picioare astfel încât să nu cădem cu totul în derizoriu. Meciul a început modest pentru noi, însă marcăm înainte de pauză.
Scorul final avea să fie 1-0 pentru noi în urma unui joc modest însă eficient, meci în care am beneficiat și de inspirație, Moura avea să respingă de două ori de pe linia porții. Un aspect care a fost cu siguranță gândit de antrenor, deoarece cele două ocazii vin după două faze fixe ale pseudo pandurilor din Tg. Jiu. Dinamo ajungea în grupele Cupei României, fapt care mai adăuga la visteria și așa pustie a clubului câteva mii de Euro. Surpriza a venit imediat după, când la Giurgiu am întâlnit pe Unirea Slobozia, o echipă bine sudată, care în perioada de pregătire ne-a alimentat un neverosimil 5-0. Din nou aveam să surprindem, învingeam pe Unirea cu scorul de 1-0 și în inferioritate numerică.
Echipa bifa 2 meciuri consecutive fără gol primit si plecam plini de încredere spre Baia Mare. În fața unui stadion plin și a aproximativ 400 de dinamoviști veniți să-și susțină favoriții Dinamo nu reușea mai mult de un scor de egalitate 1-1 în urma a doua deplasări diametral opuse, o primă repriza foarte bună, dar în care am primit gol înainte de sfârșitul acesteia, gol care avea să toarne plumb în ghetele alor noștri care în a doua parte n-au reușit să mai livreze nimic.
Peste o săptămână întâlneam la Giurgiu pe cei de la Ripensia, o echipă solidă cu talie care a venit mai mult să se apere decât să joace fotbal, păcat de cei peste 400 de kilometri pe care i-au făcut la malul Dunării doar pentru a sta la cutie. Cu toate acestea, reușim în urma unei faze fixe să ne impunem reușind astfel 3 victorii în ultimele 4 meciuri. Dinamo nu convingea neapărat prin joc, își crea ocazii însă marca destul de greu. Echipa părea crispată odată ce ajungea în ultimii 30 de metri de poartă. Avea să urmeze un examen destul de greu împotriva Universității Craiova.
Meciul de cupă
Dinamo întâlnea o echipă de liga 1 acasă, o echipa de nivel mediu al primei divizii, care totuși ne este rivală. Nu ne permiteam să ne batem joc de meci, să pierdem la scor în fața mititeilor, cu atât mai mult că începusem o serie destul de bună de 4 meciuri în care am primit doar 1 gol si am învins de 3 ori. Craiova venea să se reabiliteze în fața propriilor suporteri după o serie nefericită în campionat, cu o victorie în fața noastră ar fi reușit să-și mai spele din păcate, cu atât mai mult dacă învingeau la scor, cu atât mai mult că jucau împotriva unei echipe din liga secundă.
Uite că Burcă a vurt să-i contrazică pe toți, chiar și pe noi suporterii. A trimis în teren o echipă schimbată din temelii, vedeam juniori noi, jucători reveniți după accidentări cât și jucători care au jucat prea puțin fie au dezamăgit crunt până la meciul de ieri.
Dinamo avea să ne surprindă într-un mod extrem de plăcut! Am început cu un presing agresiv în jumătatea adversă, iar odată ce adversarul se muta în jumătatea noastră jucam agresiv la minge, oprind atacurile care aveau să se arate periculoase. Am văzut un Iulian Roșu extrem de atent, închizând culoarele de pasă pe zona centrală a atacului advers, un Bena care a fost într-o antiteză pură față de prestațiile sale din primele meciuri, a fost precum un turn de control, rar pierzând un duel aerian și făcând un marcaj strâns asupra adversarilor, un Ghezali mai prezent în joc, extrem de activ, un Florescu și un Șerban care au intrat fără trac în teren, impunându-se in zonele în care activau, un Buhăescu dispus la efort care se muta de pe o parte, pe alta, încercând să inducă apărarea adversă în eroare.
Dinamo și-a creat ocazii clare de a marca, Buhăescu trimițând mingea în poartă, tușierul fiind însă plasat extrem de prost, stând pe 5 metri când ultimul apărător este pe linia porții spune multe. Dinamo a fost o echipă compactă, fără prea multe spații libere între compartimente. Am văzut o echipa care a stat mult mai bine la capitolul fizic cât si la capitolul de coeziune și relații de joc. O echipă răbdătoare axată pe posesie, indiferent de calibrul adversarului pe care-l avea în față. Pe scurt, Dinamo nu m-a dezamăgit deloc aseară, din contră, m-a încântat întru-totul.
Concluziile
La Dinamo se lucrează foarte bine pe parte sportivă, fapt pe care l-am putut observa și din materialele pe care colegii mei le-au publicat de la Săftica. Ceea ce-i ceream lui Burcă în timpul emisiunilor devine realitate – „Dinamo are un lot, nu are o echipă!” Iată, că Burcă începe să formeze cu adevărat o echipa la Dinamo. Mă bucur că nu s-a abătut de la filozofia sa de joc, unde dorește să dispună de o echipa axată pe posesia balonului, pregătită să presteze un pressing agresiv chiar și în jumătatea adversă. Contrar multor opinii, consider că Dinamo a arătat ieri precum o echipă mare, n-a stat la cutie, a fost un punct muncit cu regrete că nu s-au obținut toate cele trei puncte.
Meciul de aseară poate fi un real reper cu privire la potențialul echipei noastre, meciul ne-a dovedit faptul c-avem jucători cu și de calitate, care pot juca fotbal, acel fotbal pe care-l dorește Ovidiu Burcă. Rămâne să putem duce realizările din meciul de aseară mai departe și în campionatul ligii secunde, unde ne aflăm la doar 4 puncte de prima echipă de Play-Off.
