Una din contracandidatele la ocuparea unui loc de play-off, Pandurii Targu Jiu, traverseaza o perioada grea si se pare ca mai multi jucatori vor parasi formatia gorjeana, printre care si unul din marii responsabili, Narcis Raducan.
Gorjenii au intrat în insolvență în luna octombrie, iar jucătorii sunt neplătiți de mai mult timp și amenință cu neprezentarea la următorul meci.
Se pare că lucrurile sunt mult mai grave, conform lui Narcis Răducan cei mai mulți dintre jucători se vor despărți astăzi de clubul din Târgu Jiu, astfel că Pandurii va fi nevoită să se prezinte la următorul meci cu copii. Președintele clubului a dezvăluit că jucătorilor li s-a transmis că sunt liberi să plece dacă nu acceptă noul salariu.
”Lucrurile nu merg spre calea cea normală, strategia este alta decât cea pe care am discutat-o și în condițiile acestea este foarte greu să continuăm. Este foarte greu să conving jucătorii să mai rămână pe 1.000 de euro. Mă aștept ca astăzi o mare parte dintre ei să plece și dacă se va întâmpla asta, nu voi mai rămâne nici eu în peisajul acesta.
Odată ce moare performanța, nu am de ce să mai rămân, nu are rost. Eu am tot sperat că o să trecem împreună perioada asta de criză. Era de ajuns un salariu și cred că o duceam așa până la Crăciun. Nu poți să vii și să le zici la jucători că cine vrea 1.000 de euro bine, cine nu să plece. Vă dați seama care a fost reacția jucătorilor. Eu am stat pentru acești jucători. Probabil că în zilele următoare voi pleca și eu”, a declarat Narci Răducan, la Digi Sport Matinal.