AcasăEditorialPe ei și la casierie!

Pe ei și la casierie!

Astăzi începe primul play-off la care Dinamo va participa, după 8 ani de zile. Șansele la titlu? Mult mai mari decât în startul sezonului, atunci nu existam în genul acesta de calcule.

Nimeni nu ar fi pariat un cent în startul sezonului mizând pe faptul Dinamo va intra în play-off la 2 puncte distanță față de ocupanta primului loc, cum nimeni nu cred a prevăzut un play-off la startul căruia diferența de puncte intre locul 1 și locul 6 fie de doar 5 puncte.

Avem șansa noastră,trebuie să recunoaștem una destul de mică, dacă ținem cont de cotele de la casele de pariuri acolo unde Fcsb, Cfr și Craiova sunt mari favorite. Sunt echipe construite pentru a căștiga titlu, pentru oricare dintre aceste echipe orice altă poziție ar însemna o dramă, dacă ne raportăm la sumele care au fost investite în ele.

Cotele și previziunile nu joaca însă fotbal. Pentru noi vor juca Gnahore, Cirjan, Politic,Olsen și restul băieților, iar ei ne-au demonstrat în tot acest sezon pot face meciuri foarte bune și se pot ridica la nivelul oricărui adversar din superligă. Dacă ei vor crede în șansa lor, atunci acele cote se vor modifica semnificativ.

Anderi Nicolescu a declarat ieri la Radio Dinamo 1948: „Ne-am stabilit să câștigăm fiecare meci. Avem un bonus progresiv pentru victorii și un bonus pentru acel target despre care toată lumea vorbește și ar vrea ca noi să-l fixăm oficial. Nu e presiunea pe noi. Vrem doar să evoluăm cel puțin la același nivel. Am promis o sumă foarte mare, dar evenimentul pentru care am promis-o merită orice efort.”

Băieți, orice ban oferit de acționari trebuie luat! „Pe ei și la casierie”.

faceți un play-off mare pentru noi visăm la un Dinamo mare!

HAI DINAMO!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare