Stadionul ,,Arcul de Triumf” tinde să devină neîncăpător pentru Dinamo în ultima vreme.
Odată cu forma mai bună traversată de echipă, a devenit obișnuință ca toate biletele puse la vânzare să fie cumpărate. Pentru meciul acesta, cu UTA, a fost sold-out rapid, în mai puțin de 24 de ore de la punerea biletelor în vânzare. Cu o capacitate redusă, cu doar maxim 7000 de fani dinamoviști putând fi prezenți la meci, Dinamo ar putea lua în considerare să se mute pe ,,Arena Națională”.
Andrei Nicolescu a explicat in ce conditii: „Dacă e cazul, vom merge și pe Arena Națională. Totuși, «Arcul de Triumf» e prima opțiune a noastră. Dacă vom avea meciuri cu entuziasm mare, vom merge și pe Arena Națională”, a precizat Nicolescu, în direct la GSP Live.
„Știu ce emulație s-a creat la Rapid atunci când stadionul era foarte aproape de finalizare. Faptul că o arenă modernă dă posibilitatea unor oameni din business sau din zona mondenă, dintr-o zonă în care își permit o investiție de genul, să fie prezenți la un astfel de eveniment, creează foarte multă dorință.
Iar fără să supăr pe nimeni din partea cealaltă, potențialul este de cinci ori mai mare la Dinamo decât la Rapid”, a mai spus Nicolescu.