marți, iulie 1, 2025
AcasăStiri DinamoPe ce stadion se joacă meciul cu Chiajna

Pe ce stadion se joacă meciul cu Chiajna

Duminică dimineață, Dinamo are un meci foarte important la Chiajna.

Nu se dispută pe stadionul central, acolo unde se schimbă gazonul și practic vor avea acces foarte puțini spectatori.

„Duminică, jucăm pe «Chiajna 2» cu Dinamo, e omologat la FRF, iar de la anul vom juca pe noul gazon de pe terenul central, care arată extraordinar acum. Îl udăm, îl tundem, zilnic, arată «brici», dar vrem să-l protejăm în această toamnă. Când era «sinteticul» acolo am găzduit și alte echipe, dar pe noul gazon vom juca doar noi.

Și, dacă vor avea nevoie vreodată pentru meciuri internaționale la juniori, echipele naționale. Atât. Dinamo? În niciun caz, nici pe terenul 1, nici pe terenul 2. Ne-a sunat un anume domn Iacob, luni, că unde jucăm meciul, că de ce nu jucăm pe stadionul central, păi, ce, domne, îmi faci programul?!”, a reacționat Tănase pentru Gazeta Sporturilor.

„Clar, merg pe victoria noastră, a Chiajnei, duminică. Obligatoriu, trebuie să reintrăm în lupta pentru play-off. Dinamo? Groaznic! Sub orice critică. Dar este rezultatul mai multor ani, de când a preluat cineva clubul și nu s-a priceput. S-a perpetuat starea asta negativă. Păcat de tradiția clubului, totul se degradează de la an la an. Dacă acest club va falimenta sportiv va fi mai rău decât dacă va falimenta financiar!

Fără bani, mai poți atrage sponsori, cu tradiția, cu suporterii. La Liga 2 totul e imprevizibil, ca fost dinamovist le-aș dori celor de acolo să-și revină, îl știu și pe Ovidiu Burcă, un sufletist, mi-ar plăcea să ne luptăm cu «câinii» în play-off. Anul acesta e o șansă mare, sunt totuși 5 echipe fără drept de promovare, Chiajna ar trebui să fie printre favorite, mai ales că vom termina anul calendaristic pe plus din punct de vedere financiar”, a spus Tănase.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare