Pe ce stadioane am putea evolua în sezonul următor! Stadionul Dinamo nu este inclus

Stiri Dinamo

Scris de:

Dinamo va trebui să se mute în sezonul viitor după ce stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare va fi dărâmat pentru a lăsa locul noii arene.

Pare tot mai aproape momentul in care arena din Stefan cel Mare va fi pusa la pamant, desi pare un vis pentru fanii dinamovisti, un vis in care multi nu mai cred, toate lucrurile indica faptul ca stadionul Dinamo va fi demolat in aceasta vara, dupa finalul sezonului.

Chiar si Iuliu Mureșan a anunțat că la finalul acestui sezon va fi demarat procesul de demolare a Stadionului Dinamo. Totodată, oficialul clubului a explicat că Dinamo e nevoită să își caute un stadion pe care să evolueze pe perioada în care vor fi lucrări în „Ștefan cel Mare”.

„Sunt sigur de acest lucru, va începe sută la sută demolarea și va trebui să ne căutăm alt stadion din sezonul următor.

Noi am vrea foarte tare, am avut discuții la MTS, dar ni s-a spus aceeași poveste, că lipsesc niște avize, că deocamdată nu pot, dar au putut să joace unii-alții pe acolo. E un stadion care corespunde și pentru fotbal (n.r. Stadionul „Arcul de Triumf”). Măcar o echipă ar putea să joace și acolo.

Nu e normal ca un stadion făcut din bani publici să fie confiscat de o echipă, nu contează din ce ligă. Toate echipele au dreptul să joace acolo.

Și noi trebuie să facem venituri, fotbalul trebuie să atragă în primul rând. Nu înțeleg de ce își permit unii ca stadioanele frumoase, moderne, cu condiții, să fie ținute pentru 500 de spectatori sau 1000, la un meci din când în când. Nu înțeleg logica, mă depășește pe mine”

CE STADIOANE AU FOST INCLUSE IN DOSARUL DE LICENTIERE!

Conform Fanatik, oficialii celor de la Dinamo au trecut trei stadioane în dosarul de licenţiere unde echipa să îşi desfăşoare meciurile de pe teren propriu. Este vorba de stadionul Arcul de Triumf, stadionul Anghel Iordănescu din Voluntari şi stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu. Acestea sunt cele trei arene pe care “câinii” vor să îşi dispute meciurile de acasă.

O altă variantă, macar pentru meciurile importante, ar fi fost Arena Naţională. Însă “moştenirea” managementului lui Pablo Cortacero îi împiedică pe “câini” să poată închiria cel mai mare stadion al ţării.

În sezonul 2020-2021, Dinamo a închiriat pentru câteva meciuri Arena Naţională, însă trebuie să plătească datoriile de 100.000 de euro pentru a putea juca din nou pe cel mai mare stadion.

SE JOACA FOTBAL PE ”ARCUL DE TRIUMF” 

Naționala de tineret a României va disputa două meciuri amicale în luna martie, contra Finlandei, pe teren propriu, și cu Maroc, în deplasare. ”Tricolorii mici” se vor reuni pe 20 martie, iar pe 25 martie vor întâlni Finlanda, pe Stadionul ”Arcul de Triumf”, de la ora 17:30.

De la instalarea lui Florin Bratu pe banca reprezentativei U21 a României, ”tricolorii mici” au disputat patru jocuri, toate amicale. O victorie, o remiză și două înfrângeri sunt cifrele lui Bratu la cârma naționalei de tineret.

România U21 – Georgia U21 1-1
România U21 – Suedia U20 1-0
România U21 – Mexic U21 1-3
România U21 – Italia U21 2-4

loading...

Lasă un răspuns