Pauză competițională prilejuită de acțiunile echipelor naționale e pe final.
Mâine se va juca ultimul meci. Cel din deplasare cu Macedonia de Nord, echipă calificată în premieră la un turneu final și care nu mai târziu de acum câteva luni îți călca iarba hibrid de pe Național Arena într-un joc oficial de campionat european.
Gât uscat ca Șorțul de sudură!
Dacă cineva spunea suporterilor dinamoviști acum 1 săptămână și jumătate că această pauză va fi una de bun augur nu doar pentru Dario care are timp să pună la punct câteva automatisme în echipă și să crească un pic nivelul fizic, probabil am fi râs în hohote.
Nici nu își stabiliseră bine care, cum, cu cine stau în camere la hotel și cine, ce număr va purta, că meciurile naționalei au intrat instantaneu pe plan secund în presa sportivă. Poate doar Mironică a rămas montat pentru că avea să-i comenteze, din nou în stilu-i caracteristic, pe “idolii” săi Hagi, Popescu, Răducioiu, Dan Petrescu, Selymeș, Mihali, Lupescu, Munteanu. A, pardon! Cred că m-am hidratat cu ce nu trebuie și l-am lăsat pe Mironică cu gradele! Are gâtul uscat că șorțul de sudură!
Mult a fost, puțin a rămas!
În nici 10 zile, lui Dinamo i-a revenit culoarea în obraji. Rumen, bătut de soare și de soartă dar cu sângele încă prin vene, în această pauză Dinamo s-a hidratat!
Dinamo are din nou saturația de oxigen la nivel ridicat, are din nou fluiditate în circuitele interne.
După mulți ani, am văzut un Președinte demn de un brand precum Dinamo București! Și nu vorbesc aici de faptul că a reușit câteva transferuri de marcă pentru noi raportat la ce aveam în lot înainte de pauză.
Mă refer la statutul, vocabularul, prezența de spirit dar și strategia unui om cu ștate vechi în această meserie.
Am reușit în acest “vid” de fotbal mioritic de 2 săptămâni, să ne recuperăm încrederea, să gândim către alte perspective și să reactivăm presă specifică lui Dinamo. Cea plină de invidie că la Dinamo e liniște, cea mereu contrariată de ce Dinamo încă trăiește, cea întotdeauna aservită brânzeturilor cu miez de nucă și ciorchini de struguri.
E timpul și cazul să întoarcem și noi acest efort considerabil făcut atât de cei ce ne vor “binele” cât și de cei ce într-adevăr vor să facă BINE, printr-un nou sold-out pe cel mai mare stadion al țării.
Chiar și pentru cei mult mai sceptici dintre dinamoviști există premisele unui nou Dinamo, poate cu anumite haine deja purtate, însă în trend cu vremurile pe care le trăim.
Să auzim de bine!
Să auzim de Doar Dinamo București!